În urmă cu câteva zile, Executivul a aprobat într-o ședință de guvern, suplimentarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării cu suma de 100 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru finanțarea Programului național „Educația în siguranță”.

Prin intermediul acestui program vor fi achiziționate materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea asigurării activităților didactice din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat, conform unui comunicat de presă.

Vor beneficia de pe urma acestui program, unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au asigurate aceste bunuri din bugetele proprii sau de către autoritățile publice locale. Astfel, unitățile de învățământ aflate în această situație vor transmite inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București necesarul de materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea obținerii lor pentru desfășurarea în condiții normale și în siguranță a activităților didactice.

Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot constitui stocuri de rezervă care vor fi distribuite unităților de învățământ preuniversitar de stat la solicitarea ulterioară a acestora.

Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmit și vor solicita Ministerului Educației și Cercetării includerea în bugete a creditelor de angajament și a creditelor bugetare necesare efectuării achizițiilor.

Ministerul Educației și Cercetării va repartiza creditele bugetare și creditele de angajament necesare efectuării achizițiilor, cu încadrare în suma alocată.

Achiziția bunurilor prevăzute în Programul național „Educația în siguranță” se realizează de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

SPUNE-TI PAREREA