Material lemnos fără documente legale, în valoare de aproape 8500 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării, în urma unor controale efectuate pe Valea Bârgăului

Mai exact, de 15 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud și ai Ocolului Silvic Tiha Bârgăului, sprijiniți de jandarmi au organizat și desfășurat acțiuni preventive, pe raza comunelor de pe Valea Bârgăului.

Scopul urmărit a fost combaterea activităților ilicite în domeniul exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, iar în acest sens au fost controlate 3 societăți comerciale și 7 transporturi de material lemnos.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei, toate conform Legii 171/2010. Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 31,54 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, în valoare de 8.497 lei.

SPUNE-TI PAREREA