Copiii au început astăzi școala, în condiții speciale, în contextul pandemic actual. Teama de noul coronavirus le este deopotrivă părinţilor, cât și profesorilor. Aproape 150 de dascăli s-au pensionat în regim de urgenţă cu câteva zile înainte de începutul anului şcolar. Alți aproape 300 sunt deja infectați cu noul coronavirus, sunt plasați în carantină și circa 100 sunt internați în spital.
În cadrul studiului prezent, au fost consultați peste 1.100 de părinți cu copii școlari din întreaga țară, pentru a vedea cum percep aceștia începutul anului începutul anului școlar, temerile și îngrijorările lor, dar și despre cum văd școala românească în această perioadă și în general.
Pentru părinți, în momentul de față, PRIORITATEA ZERO este sănătatea copiilor.
În condițiile acestei pandemii, 8 din 10 părinți ai elevilor din învățământul preuniversitar din România doresc să fie implicați direct în decizia participării fizice a copilului la școală pentru a se asigura că iau cea mai bună decizie în ce privește viitorul copiilor și al familiilor lor. Însă în acest moment nu există informații publice cu privire la numărul de cazuri de COVID – 19 la nivel de localitate.
40% dintre elevi învață în școli supraaglomerate, în două sau mai multe schimburi, o piedică importantă în realizarea distanțării fizice și respectării normelor sanitare.
Jumătate dintre părinți sunt conștienți că elevii vor avea probleme în respectarea noilor reguli pentru prevenirea bolii și conștientizează că profesorii nu au pârghiile necesare impunerii acestora.
Părinții cer să existe măsuri clare care să poată fi implementate și respectate:
distanță fizică dintre elevi de minim 1,5
asigurarea condițiilor de igienă,
rezolvarea supra-aglomerării școlare.
Școala se face în ture:
60% dintre elevi merg la școală în urban și 40% în rural;
41% dintre elevii din România – adică 1,2 milioane de școlari – învață în două sau trei schimburi.
Școlile în care se învață în două sau chiar în trei schimburi sunt situate preponderent în mediul urban (72%). Și la sate regăsim aglomerare școlară având în vedere că 1 din 4 copii învață în cel puțin 2 schimburi.
În ceea ce privește temerile și așteptările părinților, două treimi dintre aceștia agreează începerea școlii, în format clasic, chiar dacă virusul nu a fost complet eliminat. Aceștia provin din Transilvania și Banat, zone cu infrastructură școlară mai bună decât în alte regiuni și în care copiii învață, cu preponderență, într-un schimb.
O treime dintre părinți consideră că școala NU trebuie să înceapă în format clasic dacă virusul nu a fost complet eliminat. Este vorba în proporție mai ridicată despre părinți din sudul țării, care își doresc reluarea cursurilor în format hibrid sau online.
6 din 10 părinți cred că școala ar trebui să înceapă în sistem clasic, din 14 septembrie, cu toți elevii în clase, un sfert ar prefera sistemul hibrid și doar 14% ar opta pentru școala online.
Părinții care optează pentru școala în format clasic sunt, în proporții mai ridicate, cei care locuiesc în mediul rural.
Favorabili sistemului hibrid sunt, în proporții mai ridicate, părinții liceenilor din mediul urban, iar sistemul online este preferat de către părinții din sudul țării.
Trei din patru părinți doresc ca distanța fizică dintre elevi să fie de minim 1,5m. Doar 5% consideră că nu este nevoie de respectarea distanței. Cei mai mulți dintre părinți, atât din mediul urban cât și cei din rural cer respectarea distanței fizice de cel puțin 1,5 m.
Cu cât părinții sunt mai toleranți cu privire la regulile de distanțare a elevilor, ei acceptă mai ușor interacțiunea directă a copiilor, deci doresc prezența fizică la școală:
Părinții pentru care distanța de 1 metru este suficientă optează pentru începerea școlii în format clasic.
Cei care vor o distanță de 1,5 metri sunt mai aproape de sistemul hibrid.
Cei care doresc o distanță de 2 metri sunt favorabili școlii online.
Aceste opțiuni demonstrează încă o dată că părinții sunt conștienți de limitele infrastructurii școlare și de faptul că distanțarea este greu de realizat, dacă nu imposibil.
Din 10 părinți chestionați, aproape 7 cred că elevii nu vor putea respecta distanța pe culoarele școlii. Doar în ceea ce privește distanțarea fizică la toalete părinții se arată mai optimiști.
1 din 5 părinți cred că elevii nu vor respecta regula de a purta mască în timpul școlii, iar peste o treime cred că numărul celor care o vor purta va fi foarte mic.
4 din 10 părinți sunt optimiști cu privire la respectarea acestei reguli de siguranță sanitară.
Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) este un think tank independent care se ocupă cu studiul unor teme de actualitate în Romania şi nu numai, cercetarile realizate şi strategiile elaborate având ca scop optimizarea unor dimensiuni dintre cele mai diverse ale societăţii.
Activitatea IRES este ghidată de valori precum integritatea, obiectivitatea, calitatea şi, nu în ultimul rând, imparţialitatea. Cercetatorii IRES ţintesc atât atingerea celor mai relevante subiecte, cât şi tratarea lor în cel mai obiectiv mod posibil.
Partenerii acestui studiu au fost: Fundația Viață și Lumină, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali și portalul specializat în educație EDUPEDU.