Cristian Niculae, candidatul Alianței pentru Bistrița la Primăria Bistrița  a criticat situația alocărilor din fondul de reservă. 

„La mai puțin de o săptămână după vizita în Bistrița a premierului Ludovic Orban, făcută cu scopul  de a-și etala susținerea pentru Ioan Turc la Primăria Bistrița, am avut parte de prima dovadă de interes ZERO pentru comunitatea noastră.

În data de 10.09.2020 a fost făcută public situația alocărilor bugetare din fondul de rezervă a guvernului pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020. Surpriză sau nu, Bistrița a primit ZERO la aceasta rectificare. 

Este inadmisibil ca guvernul României să își permită să împartă banii din bugetul României, ignorând total necesitățile orașului nostru. Este o bătaie de joc la adresa celor peste 90000 de bistrițeni!

Domnule prim-ministru, vă informez că bugetul României este constituit din taxele și impozitele colectate și din Municipiul Bistrița. 

Ne-am săturat deja să-l auzim pe  dl. Ioan Turc cum se laudă cu inflența  pe care o are la București în cercurile înalte ale PNL-ului. Se pare că influența dânsului este egală cu suma alocată Bistriței din fondul de rezervă al guvernului, adică ZERO!

Încă o dată PNL Bistrița, în frunte cu dl. Turc ne-a demonstrat că interesul lor pentru comunitatea nostră este ZERO! 

Poate că dl. Sighiartău, lider important al PNL, ar fi trebuit să-și amintească că este bistrițean și că orașului nostru îi datorează totul. Dar nu, Robert Sighiartău a ales să ajute Sângeorz Băi cu 2.000.000 lei, comuna Feldru cu 1.250.000 lei, comuna Runcu Salvei cu 1.2500.000 lei, comuna Miceștii de Câmpie cu 1.250.000 lei, sau comuna Matei cu 1.250.000 lei. Nu am o problemă cu aceste comunități, sunt convins că au necesitățile lor. Toate aceste UAT-uri au administrație liberală. Acest mod de alocare a fondurilor este INCORECT și NEDREPT, dle. Sighiartău!

Această formă mascată de pomană electorală nu vă recomandă să reprezentați bistrițenii în administrația municipiului.

Bistrița ZERO! PNL a ales să pedepsească municipiul Bistrița doar pentru că stau prost în sondaje și sunt speriați că pierd bătălia electorală pentru Bistrița.

Acesta este modelul discreționar și falimentar pe care ni-l propune PNL atât pentru guvernarea României, cât și pentru administrația Bistriței.

Să vă fie rușine că încercați să dezbinați comunitatea noastră, domnilor liberali și că nu ați înțeles că în politică este vorba despre oameni!”, a spus Cristian Niculae. 

SPUNE-TI PAREREA