O hartă a performanțelor atragerii de fonduri europene, realizată de Cornel Ban și Aurelian Giugăl și publicată de ziarul Libertatea, arată că administrația din Bistrița-Năsăud a accesat dublul banilor față de echipa Firea.
„Cum ar veni, harnica administrație a județului Bistrița-Năsăud, condusă de, probabil, cea mai bună echipă de administrație județeană din România, cum este cea a lui Emil Radu Moldovan, a adus, într-un județ mai degrabă rural și fără atuuri geografice, fără universitate proprie și fără greutate administrativă, de două ori mai mulți bani europeni pe cap de locuitor decât Bucureștiul“, scrie Libertatea.
„Avem un stat care centralizează extraordinar de mult și, cu toate acestea, administrația Capitalei este cam restanțieră. Harta performanțelor atragerii fondurilor europene indică mari surprize: deși tot PSD, administrația din Bistrița-Năsăud a luat dublul banilor față de echipa Firea!
Într-o țară care are printre cele mai mari inegalități între capitală și regiuni, în care Bucureștiul e ca PIB mediu în pluton cu Madridul (evident, cu o calitate a vieții departe de cea de acolo), Ilfovul și Bucureștiul au luat împreună aproape 20% din banii europeni. Asta înseamnă că administrația Firea a fost un geniu neînțeles pe tema banilor europeni? Deloc! Calculând pe cap de locuitor, ierarhia județelor în funcție de banii europeni obținuți pentru proiecte se schimbă rapid. Harta performanțelor atragerii fondurilor europene indică mari surprize: deși tot PSD, administrația din Bistrița-Năsăud a luat dublul banilor față de echipa Firea!
Județul Ilfov rămâne pe primul loc (24.370 de lei/cap de locuitor), dar Bucureștiul se deplaseză spre mijloc (locul 20, adică 4.061 de lei/capita). Pe locul doi se află județul Tulcea (12.079,46 de lei/capita, urmat de Bistrița-Năsăud (8.913,42 de lei/capita). Harta performanțelor atragerii fondurilor europene indică mari surprize: deși tot PSD, administrația din Bistrița-Năsăud a luat dublul banilor față de echipa Firea!“, explică analiștii.