Sportul bistrițean, aflat în colaps în ultimii ani, vrea să scoată echipa de fotbal de sub negură. Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria municipiului Bistrița vor investi un buget de 1,9 milioane lei pentru a ajuta echipa de fotbal, Gloria Bistrița, să promoveze în Liga 2.

După ce a făcut câteva transferuri bune, Cristian Niculae, viceprimarul municipiului Bistrița, a anunțat faptul că Gloria va avea sprijin din partea Consiliului Județean și Primăriei.

 „Sunt foarte bucuros că în ședința de azi a Consiliului Local Bistrița, s-a adoptat proiectul de rectificare bugetară, prin care am alocat, așa cum am promis, suma de 1 milion lei pentru susținerea activității sportive a clubului de fotbal Gloria Bistrița. Împreună cu partenerii noștri de la Consiliul Județean, vom pune la dispoziție un buget de 1,9 milioane lei clubului Gloria, care va fi suficient pentru promovarea în Liga 2 a campionatului național a echipei noastre de suflet”, a transmis viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae.
Îmi doresc să-i văd pe bistrițeni mândri de echipa lor, că vin la stadion cu bucurie într-un număr cât mai mare pentru a-și susține echipa.
Vreau să-i văd pe copiii Bistriței că-și doresc să facă performanță în sport, încurajați de succesul echipei de fotbal Gloria Bistrița. Sunt dezamăgit că, în ciuda declarațiilor publice ale consilierilor PNL și mai ales ale lui Ioan Turc, grupul PNL din consiliul local NU a susținut propunerea mea de sprijin financiar pentru Gloria Bistrița. Fotbalul bistrițean este norocos, că liberalii sunt minoritari in Consiliul Local! În calitate de Primar al Bistriței, garantez susținerea sportului de performanță și sportului de masă în Bistrița! Sportul este important pentru Bistrița, este important pentru noi!”, spune Cristian Niculae.

SPUNE-TI PAREREA