Miercuri, Camera Deputaților a respins, în calitate de for decizional, Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile să fie mărite cu 20% de la 1 august. Dacă legea de respingere a Ordonanței de Urgență este promulgată de președinte, intră în vigoare legea inițială prin care alocațiile se vor dubla dintr-o singură dată, cu 100%. Grupul de deputați USR s-a abținut de la vot, PSD a votat „pentru” iar PNL „împotrivă”.
Toată tevatura pe seama alocațiilor pare fără sfârșit. De la 1 august, s-a anunțat creșterea etapizată, pe cinci faze, a alocației de stat pentru copii. Potrivit Ordonanței adoptate recent de Guvern, de la inceput de august alocațiile au fost majorate cu 20%.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani primesc 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 de procente, sunt prevăzute în 2021 şi 2022. Astfel, în doi ani de zile s-ar fi dublat. Însă parlamentarii au respins acest proiect, așa că alocațiile ar putea să fie dublate dintr-o singură ,,mișcare”.
Parlamentul ar putea să-i retrimită înapoi președintelui Legea nemodificată, iar în acest caz Iohannis este obligat să o promulge. Dacă acest scenariu se concretizează, atunci alocațiile se vor majoră cu 100%, după publicarea legii în Monitorul Oficial.