Conform unui comunicat, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să acorde o atenție sporită bicicliștilor, să păstreze o distanță sufiecientă în mers pentru a putea evita, în siguranță, un posibil accident, ori o manevră neprevăzută. Totodată, reamintesc bicicliștilor :

Când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant);

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic;

Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul;

La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta!

Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul;

Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător;

Poartă cască de protecţie. Îți poate salva viața.

SPUNE-TI PAREREA