Un incident s-a petrecut în această dimineață, pe o stradă din Bistrița, unde un pieton a fost acciddentat mortal de o mașină, la volanul căreia se afla un tânăr de 20 de ani, băut și fără permis.
Conform unui comunicat tranmis de IPJ BN; după primele verificări, tânărul ar fi efectuat un viraj la stânga, și l-a surprins și accidentat pe bărbatul de 56 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă.
Mai multe detalii despre acest eveniment a aflat publicația timponline.ro, care a precizat, că bărbatul accidentat tundea gardul viu, iar tânărul aflat la volan a încercat să mute mașina pentru ca echipa de muncitori să poată lucra în zonă.

În această seară, tânărul de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În prezent se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de mâine va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

SPUNE-TI PAREREA