După o întreagă epocă de conducere prăfuită, arogantă și lipsită de dezbatere reală sau transparență, Bistrița așteaptă un nou conducător, care să pună orașul pe roate. Având doar ghinioane ca „tânu“ Vasile Moldovan și „tătucu“ Ovidiu Crețu, orașul a cam intrat într-o carapace de țestoasă bătrână și e clar că are nevoie de o reanimare în ceea ce privește proiectele de urbanism, viață culturală, sportivă și agrement.
O luptă interesantă se prefigurează între candidații la Primăria Bistrița, la alegerile din 2020, deși toți vorbesc cam despre aceleași proiecte: parcări, centură ocolitoare, soluții pentru traficul rutier, piste de biciclete, revitalizarea sportului, amenajarea malurilor râului Bistrița. Norocul lor este că există suficiente lucruri lăsate de izbeliște în Bistrița, așa că pot dezbate, la nesfârșit, o gamă largă de teme electorale.
Cristian Niculae (PSD) stă cel mai bine în sondaje, dar faptul că face parte din „administrația Crețu“ este un handicap destul de mare pentru candidatura sa. Pe de altă parte, rolul să administrativ i-a adus și un avantaj, fiind foarte vizibil în spațiul public în ultimii ani. Asfaltări, reabilitări de școli, licee, grădinițe, evenimente, acțiuni caritabile – toate l-au avut în prim plan și i-au adus vizibilitate. Nu este cel mai tare la carismă, dar recuperează la capitolul deschidere și implicare. Este destul de stângaci în comunicare, lucru care poate fi interpretat și ca lipsă de ipocrizie în discurs. Comunicările sale se rezumă la niște rapoarte de activitate – unii le găsesc agasante, alții pot considera, însă, că e o dovadă că se ocupă de fapte, nu de vorbe. Imaginea lui este foarte bine conectată de cea a lui Radu Moldovan, ceea ce îi aduce, iarăși, un avatanj. Un alt atu al lui Cristian Niculae este faptul că a activat timp de aproximativ 20 de ani în domeniul privat, având o firmă din care s-a retras în momentul în care a intrat în politică.
Ioan Turc (PNL) a (re)apărut în peisaj mai recent decât Niculae, așa că a fost nevoit să-și scoată de la naftalină câteva idei și realizări de pe vremuri, când era și el viceprimar. Turc mizează pe o campanie bazată pe „valul anti PSD“ (destul de slab în Bistrița-Năsăud, unde PSD a cam făcut treabă), și trage tare pe ideea de „administrație liberală“ dând exemple pozitive ca Boc sau Bolojan. Dă din coate, se plimbă prin Cluj sau Oradea – exemplele supreme de prosperitate urbană din România -, ia aminte la primarii care îi arată parcuri, clădiri, canalizări, testează cu călcâiul calitatea pavajului și gesticulează în fața edificiilor reabilitate. Este plin de însuflețire și își ia notițe ca un student tânăr la primele lui seminarii. Pare credibil, dar unii încă își amintesc înțelegerile sale îndoite cu PSD-ul, înțelegeri care l-au lăsat pe Crețu să devină primar și pe Ioan Turc să stea liniștit în funcția de director la Registrul Comerțului, funcție obținută de altfel, după un concurs pe bune. Are parte de sprijinul partidelor USR și Plus, care s-au grupat într-o alianță cu PNL-ul, dar bazinul lor electoral nu este, totuși, unul foarte extins. În plus, faptul că, în calitate de lider de partid, nu a avut încă o atitudine categorică vizavi de candidatura lui Traian Ogâgău, candidatul cu probleme penale, îi aduce un deserviciu și decredibilizează misiunea alianței, care pretinde că are doar candidați integri. Totuși, Ioan Turc pornește cu șanse mari, fiind un om cu experiență în politică și familiariat cu ideea de dezvoltare urbană.
Dan Dumitru Ciobănică (Partidul Verde) pare candidatul ideal la aceste alegeri: omul care n-a mai făcut politică și vrea, cu adevărat, schimbarea. Impunător, sportiv, sigur pe el, s-a alipit unui partid „bun“, cu preocupări de mediu și viziuni „verzi“ pe termen lung. Cel mai mare avantaj al lui Ciobănică este faptul că el chiar își dorește și chiar crede că va fi primarul Bistriței, spre deosebire de alți candidați care își fac tot felul de calcule meschine. A rămas conectat cu lumea sportului, dar, încet, încet, și-a clădit o carieră solidă, lucrând la o multinațională unde a învățat, cu adevărat, ce înseamnă să dai randament și să ai performanțe. În același timp, și-a dezvoltat o afacere longevivă, fiind unul dintre administratorii din domeniul HoReCa ce a rezistat pe piață cu proiecte care stau în picioare de ani buni, ceea ce înseamnă că omul știe ce face. Este riguros și bine organizat, are un plan bazat pe o viziune realistă, și nu pe fantezii. A venit în oraș acum 25 de ani și și-a consolidat ceva relații și simpatii, așa că va sta puțin în coastele unora la aceste alegeri.
Ionuț Simionca (PMP) este băiatul vânjos, hotărât și muncitor care a luat lecții de antreprenoriat din America și apoi a intrat în politică pus pe fapte mari, în partidul lui Băsescu. Ionuț Simionca a făcut o figură frumoasă și la alegerile trecute, arătând că nu se dă în lături de la tencuit și pus gresie, dar, în același timp, este bine organizat și din punct de vedere politic. Are o echipă bunicică pentru Consiliul Local, ceea ce îi aduce un avantaj. Deși a fost dispus să facă o alianță cu PNL și USR-Plus, orgoliile au fost prea mari și Simionca nu a fost dispus să se retragă din cursă. Sau are, probabil, alte calcule. Are deja o vastă experiență politică, fiind și deputat, dar încă nu și-a depășit condiția care să-l îndreptățească la funcție de edil al Bistriței, fiind candidatul care încă pronunță „Bis’ța“ în loc de „Bistrița“.
Doris Rai (candidat independent) a lucrat mult la imaginea ei în ultimii ani, mai ales de când a devenit doamna Rai: sofisticată, înconjurată de lux și prosperitate, cu agenda și laptopul într-un decor natural de perluțe și cănuțe de porțelan cu floricele din care își bea ceaiul de aristocrată intelectuală, a devenit un model de urmat și invidiat. Deși nu a avut un parcurs profesional strălucit și a dat mereu impresia că a reușit în viață datorită bărbaților influenți sau bogați cu care a relaționat ori s-a căsătorit, în cele din urmă, Doris Rai a reușit să dea impresia că are substanță. Prinde bine la publicul ahtiat după imagini siropoase shabby-chic și citate motivaționale și a avut mereu grijă de flateze pe cine trebuie ca să se facă plăcută și admirată. Avantajul ei este că e o femeie extrem de echilibrată și nu a avut niciodată ieșiri deplasate. Suportă bine criticile și cel mai mare talent al ei este că știe tot timpul își păstreze cumpătul și… zâmbetul în fața celor care o critică sau o jignesc. Agenda ei publică este formată dintr-o suită de critici la adresa administrației locale, urmate de soluțiile ei personale. Stă bine ca vizibilitate și apreciere în mediul online. Rămâne de văzut cum se va reflecta acest lucru la vot.
Rodica Dobraniș (POL – Partidul Oamenilor Liberi), la fel ca Doris Rai, speră ca va fi prima femeie primar din Bistrița. Dar, spre deosebire de Doris, nu prea stă bine cu nervii. Postările ei dau impresia că este puțin isterică, dar și lipsită de unele informații elementare în ceea ce privește administrația locală sau județeană. Un clip de promovare publicat în luna martie, o arată într-un studio, îmbrăcată în negru, cu părul vâlvoi, pe un fond muzical trist, ceea ce îi dă un aer sinistru și extrem de greu de digerat. Vorbește afectat, ca și cum ar citi dintr-un compendiu. Cu siguranță este o femeie care își conduce firma și familia cu o mână de fier, dar campania electorală e prea mult pentru ea și pare, mai degrabă genul care are nevoie de sloganuri prin care să se încurajeze singură? „go, go Dobraniș“. Pe de altă parte, partidul din care face parte dă impresia unui nou „USR“ – partidul oamenilor deștepți, tineri și integri, care s-a dovedit a nu fi chiar așa cum părea. Acum POL pare să spună cu disperare „hai că noi chiar suntem ăia buni, acum de-adevăratealea!“. OK.
Marius Conon (PER) este candidatul cu plete și mesaje în versuri, dar totuși, dă impresia că e cam rigid și puțin ursuz. E clar, nu e nici timpul său în politică sau administrație și, poate, nici locul. Între timp, a dispărut de pe facebook și pagina sa oficială. Probabil, a dispărut și din cursa electorală.
