În cursul zilei de ieri, s-au desfășurat acțiuni, pe Valea Budacului, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Au fost prezenți polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj

Opt transporturi de material lemnos au fost oprite în trafic și au fost verificate, iar în urma neregulilor constatate, pentru cei mai puțin ,,norocoși”, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale.

Acestea au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 171/2010 și sunt în valoare totală de 8.000 lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a unei cantități de 6,65 material lemnos, în valoare de 4.781 lei, fără documente legale de proveniență șitranspor

SPUNE-TI PAREREA