O serie de investigații sunt  efectuate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice în patru dosare întocmite pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Este vorba de patru femei din Bistrița-Năsăud care au obținut indemnizația de crește a copilului cu ajutorul unor acte false.

 

„La data de 29 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

 

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, în perioada 2018-2020, patru femei cu vârste cuprinse între 26-33 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, ar fi solicitat acordarea indemnizației de creștere a copilului pentru care au declarat venituri nereale, ori au depus adeverințe care conțineau date nereale cu privire veniturile obținute în perioada relevantă pentru calcularea indemnizației. Astfel, una dintre femeile în cauză a obținut lunar peste 6200 de lei.

 

Femeile care se află în atenția polițiștilor sunt din localitățile Rebra, Rebrișoara, Chiraleș și Bistrița. În toate cele 4 cazuri, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale”, se arată într-un comunicat al IPJ BN. 

SPUNE-TI PAREREA