De cât timp s-au rostit cuvintele celebre ale lui Neil Armstrong „Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire” au trecut 51 de ani. În 1969 a avut loc expediția spațială americană condusă de Neil, având un echipaj de trei persoane.

Pe 16 iulie Apollo 11 decolează, iar Kennedy, președintele de atunci a Statelor Unite, găsește în asta un prilej de campanie, de mândrie națională. A fost prima expediție spațială pe lună care implica un om, cu toate că de cealaltă parte sforile erau trase și de ruși care nu se lăsau mai prejos. Ei au fost primii care au trimis în spațiu o ființă vie – o cățelușă.

„Niciun proiect spațial din această perioadă nu va fi atât de impresionant pentru umanitate, ori atât de important pentru expedițiile spațiale de lungă durată; și niciunul nu va fi atât de dificil și de scump pentru a fi îndeplinit.” – J. F. Kennedy

Pe 20 iulie 1969, în jurul orei 23:00, Armstrong pășește pe lună și explorează zona pentru două ore și 32 de minute. Aldrin, coleg din echipajul lui Neil, a stat cu 15 minute mai puțin decât acesta.

Acela a fost momentul în care Aldin a făcut celebra poză cu steagul american, despre care se spune că este o făcătură, însă americanii se mândresc cu poza și cu ceea ce au reușit să facă acum 51 de ani.

Au fost recoltate roci și sedimente lunare, iar apoi oamenii de știință au făcut cercetări amănunțite în legătură cu proveniența lor.

 

SPUNE-TI PAREREA