Se investesc mai bine de 20.000.000 lei pentru pagubele produse de inundații. Guvernul României a aprobat ieri hotărârea privind alocarea unor sune de bani din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului pentru mai multe județe din țară afectate de inundații.
Județului Bistrița-Năsăud i-a fost alocată suma de 20.205.000l lei pentru 40 de unități administrativ- teritoriale și pentru Consiliul Județean.
Datorită operativității oamenilor implicați, atât la nivel local, cât și la nivelul Guvernului, județul Bistrița-Năsăud a fost cuprins în lista primelor județe care primesc despăgubiri pentru pagubele produse de inundații.
„Am grăbit realizarea activităților de constatare și evaluare din teren a echipelor mixte, suplimentate în ultimele zile de activități, tocmai pentru a putea include cât mai multe dintre localitățile din județul nostru care au fost afectate de fenomenele hidrologice și meteorologice periculoase. Munca nu a fost în zadar, le mulțumesc tuturor pentru efortul depus. Este dovada că, dacă ne străduim suficient, avem și beneficii, suma pe care o primește județul nostru este dovada.”, declară Stelian Dolha.
Sumele sunt alocate unităților administrativ teritoriale și nu includ despăgubirile pentru persoane fizice, adică oameni ale căror bunuri au fost distruse de ape.