Polițiștii au intervenit duminică dimineața la Băile Figa, unde patru tineri s-au luat la bătaie. În conflict au intervenit alte trei persoane, care, la rândul lor au luat bătaie și au fost rănite cu un pistol de tip airsoft, cu gloanțe de cauciuc. O fată a fost rănită, având nevoie de îngrijiri medicale.

„La data de 12 iulie a.c. , în jurul orei 06.00, în zona de agrement Figa, a avut loc un scandal, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite.

Polițiștii ajunși la fața locului i-au identificat rapid pe agresori și i-au condus la sediul Poliției Orașului Beclean. Este vorba despre doi tineri, de 23 și 24 de ani, din Șieu Odorhei și Budești care ar fi avut o altercatie cu alții doi, un băiat și o fată, ambii din localitatea Beclean. Ulterior, alți trei tineri, toți din Tiha Bârgaului, au intervenit și au fost agresați de cei doi. La un moment dat, tânărul de 23 de ani a folosit un pistol de tip airsoft, cu proiectil din cauciuc, nesupus autorizării, rănindu-i pe cei trei.

Persoanele în cauză au fost conduse la audieri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând a fi dispuse măsurile ce se impun“, a transmis IPJ BN într-un comunicat de presă.

SPUNE-TI PAREREA