O scrisoare deschisă către candidații primăriei Bistrița a fost transmisă de către profesorul Florin Bojor, care a subliniat că este importantă unificarea dreptei pentru a susține un candidat unic, cu șanse reale împotriva PSD. 

Primul partid care a răspuns provocării este PLUS Bistrița-Năsăud care și-a ecprimar susținerea pentru Ioan Turc, candidatul PNL. Iată mesajul transmis de Lorant Sas, cel care trebuia să fie candidatul PLUS: 

Ca urmare a scrisorii deschise pe care ați adresat-o candidaților opoziției la Primăria Bistrița, în calitate de președinte al filialei Bistrița-Năsăud a Partidului Libertate Unitate Solidaritate (PLUS) și de candidat al PLUS Bistrița-Năsăud la Primăria municipiului Bistrița, fac următoarele precizări:

Membrii PLUS din filiala Bistrița-Năsăud sunt deciși să nu irosească voturile cetățenilor municipiului Bistrița la alegerile locale din toamnă.

Membrii PLUS din filiala Bistrița-Năsăud și din municipiul Bistrița sunt conștienți că este nevoie de o alianță a partidelor de dreapta pentru a maximiza șansele de eliminare a PSD din administrația locală, ceea ce ar aduce posibilitatea unei schimbări autentice, în beneficiul cetățenilor. 

Membrii PLUS din filiala Bistrița-Năsăud au înțeles că, în contextul politic actual, orgoliile nu pot avea ca efect decât ratarea ocaziei de a construi o Bistriță cu adevărat modernă și europeană.

PLUS Bistrița-Năsăud își dorește să implementeze, în următorii patru ani, programele sale care vizează:

– Sănătate și siguranță în comunitate;

– Administrație profesionistă și corectă;

– Economie curată și locuri de muncă pentru o comunitate prosperă;

– Servicii publice adaptate secolului XXI;

– Comunitate conectată la cultura autentică;

– Școli conectate la tehnologie;

– Egalitate de șanse.

PLUS Bistrița-Năsăud crede că doar o alianță a partidelor de dreapta la alegerile locale poate genera o majoritate în Consiliul Local și un primar care vor susține implementarea acestor programe.

De aceea, PLUS Bistrița-Năsăud a decis să susțină pentru Primăria Bistrița candidatura domnului Ioan Turc, președintele Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud.

Menționez că PLUS este parte a Alianței USR–PLUS. În cadrul acesteia, nu s-a luat încă o decizie în ceea ce privește alianțele la nivel local. 

Vă asigur de faptul că în PLUS Bistrița-Năsăud, atât dumneavoastră, cât și societatea civilă, veți avea întotdeauna un partener de dialog, fiindcă idealul nostru este comun: de a le oferi locuitorilor Bistriței un viitor mai bun, acasă.

Cu deosebită considerație,

Lorant Sas

președinte PLUS Bistrița-Năsăud

2 COMENTARII

  1. După cele 3 mandate de administratie neocomunistă ale primarului drujbă, este clar că Bistrița are nevoie de schimbare. Dar aceasta nu poate veni decât dacă opoziția va reuși să iasă cu un candidat unic de primar la viitoarele alegeril locale. Orice ambitie a partidelor de dreapta de a veni fiecare cu câte un candidat duce la fragmentarea votului creind o sansă nemeritată PSD-istului Cristian Niculae (alias Wannabe) de a ajunge fără vre-un efort viitorul primar la Bistritei. Ba mai mult, partidele de dreapta ar putea negocia si pentru un candidat unic la presedentia Consiliului Judetean, cu sanse pentru a-l invinge pe Radu Moldovan, de care lumea s-a cam săturat:
    Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=MLutG84S4Yk

  2. Stimate domn, amu… de cand a fost Revolutia… tot ” primul pas ” … a ramas ? Sunteti jalnici atunci … daca pana amu n-ati reusit nici macar pasul al doilea …

Dă-i un răspuns lui cititor Renunta