ACTUALIZARE: Avertizare meteo, COD GALBEN! Perioada: 06.07, ora 12:00 – 07.07 ora 23:59. Fenomene: curgeri importante pe versanți, viituri rapide, posibil efecte de inundații.
ȘTIREA INIȚIALĂ. O nouă atenționare meteo cod galben este în vigoare în mai multe regiuni din țară, inclusiv o parte a județului Bistrița-Năsăud, în special, zona de munte.
Atenționarea este valabilă în intervalul 06 iulie, ora 12:00 – 06 iulie, ora 21:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, local în zonele montane, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei și Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.