Rezultatele examenului de bacalaureat au fost publicate azi, în format anonimizat, la fel ca în cazul evaluării naționale.
Cele două medii de 10 au fost obținute, în Bistrița-Năsăud, de un elev al Colegului Național ”Andrei Mureșanu” și de un alt elev al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița.
În total, la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului de Bacalureat, 1.502 absolvenți din cei 2.395 de candidați din Bistrița-Năsăud au reușit să obțină cel puțin media 6, astfel că au fost admiși. În schimb, peste 800 au fost declarați respinși, iar 5 au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.
Contestațiile pot fi depuse astăzi în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi publicate în data de 5 iulie.