O vietate neîntâlnită, până acum, în zona Munților Rodnei, a fost găsită acum câteva zile, în Parcul Național Munții Rodnei.

„Deși sunt numeroase zone din județul Maramureș (Cheile Lapusului, Sighet) unde au fost semnalați castori, se pare ca a ajuns și în Munții Rodnei…“, semnala biologul Claudiu Iușan.

Este vorba de un castor, dar, din păcate, exemplarul găsit în Parcul Național Munții Rodnei, de către rangeri, era mort.

Mai norocos a fost un alt exemplar de castor găsit în urma viiturii de sătpămâna trecută într-o gospodărie din Lunca Ilvei. Cei care l-au găsit i-au dat drmul în siguranță.

Un alt castor a fost descoperit de către custodele peșterii Izvorul Tăușoarelor, ascuns într-un tomberon. Descoperirea a fost făcută de către Crin Triandafil Tehodorescu în zona bazinului hidrografic Ilva Mare și a publicat un scurt material video în grupul Biodiversitatea și Geodiversitatea jud. Bistrița-Năsăud.

 

„Și iată și prima dovadă a rivirimentului ecologic, a minunii căreia îi suntem martori: Întoarcerea Brebului. Prezența lui Castor fiber, semnalarea primelor cuiburi de dropie, repopularea cu zimbru a Carpaților, reducerea tăierilor idioate silvice, programul sturionilor, toate astea, care acum câțiva ani păreau fantasmagorii, ne îndreptățesc să continuăm lupta pentru natură și pentru echilibru. Imagini din bazinul hidrografic Ilva Mare“, a scris el.

SPUNE-TI PAREREA