Trei tineri din Tiha Bârgăului, respectiv Prundu Bârgăului, Bistrița-Năsăud, au fost victimele unui grav accident rutier petrecut în această dimineață în Cluj-Napoca. Șoferul, un tânăr de 22 ani din Tiha Bârgăului, nu a adaptat viteza într-o curbă și a intrat într-un stâlp.
„Un conducător auto de 22 de ani, din comuna Tiha Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce se deplasa pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj –Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă la drepta, intrând în coliziune cu un stâlp. În urma impactului a rezultat rănirea acestuia şi a altor doi persoane, pasageri în autoturism, doi tineri de 20 şi 22 de ani, din comuna Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud”, a precizat IPJ Cluj.
Persoanele aflata în mașină au rămas încarcerate, fiind scoase de către pompieri. Două echipaje de ambulanță și 12 pompieri și paramedici ISU au intervenit pentru a le acorda primul ajutor.
Toate cele trei persoane implicate în accident au rămas încarcerate. Echipajele medicale au intervenit la fața locului și au acordat primul ajutor persoanelor rănite.
„Două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Cluj și 12 salvatori ISU au intervenit pentru a descarcera victimele prinse în autoturism. Șoferul a fost intubat, fiind inconștient, dar ceilalți doi pasageri erau conștienți”, precizează Știri de Cluj.
Toate cele trei victime au fost transportate la UPU Cluj.