Parcul Balnear Băile Figa își deschide astăzi, 25 iunie, porțile pentru cei care vor să se bucure de piscinele și facilitățile din exterior. În jur de 1500 de șezlonguri sunt puse la dispoziția turiștilor, cu respectarea distanțării sociale. De asemenea, la îndemâna celor care intră la Băile Figa se află și dispensere cu dezinfectant pentru igienizarea mâinilor.
Până astăzi, accesul era permis la Băile Figa, dar numai pentru utilizarea teraselor. De azi, turiștii se pot bucura de piscinele cu apă caldă sau cu apă sărată din exterior, dar și de tobogane și terenuri de sport. În interior, însă, nu vor fi deschise nici piscinele, nici sauna.
În schimb, noutatea acestui sezon sunt aerosolii salini longitudinali și circulari, au ajutorul cărora aerul din stațiune are un efect terapeutic, de salină.
Aerosolii sunt generați de două dispozitive care elimină apa dintr-o soluție salină prin evaporare, crescând concentrația de săruri minerale ajungând apoi în aerul din jurul lor.
Aerosolii mai pot fi întâlniți într-o serie de orașe balneoclimaterice, în primul rând în Germania, dar și în Polonia sau Austria. În România, structurile saline de la Băile Figa sunt primele de genul acesta.
Tarifele de intrare la Băile Figa, în 2020 rămân neschimbate: 15 lei intrarea propriu-zisă și câte 10 lei în plus pentru utilizarea toboganelor.
Taxa pentru șezlong este inclusă în biletul de intrare, în limita disponibilității.
Anul trecut, la Băile Figa au fost peste 200.000 de turiști.