Multe persoane din Bistrița-Năsăud, vindecate de Coronavirus și externate nu recunosc că au avut virusul, a spus astăzi managerul Spitalului Județean Bistrița, Gabriel Lazany, în cadrul unei conferințe de presă. Cei care au avut simptome ușoare și au scăpat cred, în continuare, că virusul este o invenție. De aceea, sunt reticenți și în ceea ce privește donarea de plasmă, deși s-au făcut mai multe apeluri către cei vindecați să doneze.

Plasma hiperimună a fost administrată unor pacienți internați la la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, dar, din păcate, tratamentul nu a dat rezultate.

„Doi pacienți confirmați Covid-19, internați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, au beneficiat de terapie cu plasmă hiperimună, prelevată de la donatori vindecați în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 ani, din orașul Năsăud, internată la Secția Covid etaj 4 în data de 2 mai, care a fost confirmată Covid-19 în data de 4 mai. Pe fondul complicațiilor, pacienta a fost transferată în data de 5 mai la Secția ATI, unde a rămas până a doua zi, când a revenit la Secția Covid etaj 4. În data de 9 mai a fost transferată din nou la Secția ATI, însă din păcate a decedat în data de 18 mai. Comorbidități: hipertensiune esențială primară, ateroscleroză de aortă, fibrilație atrială paroxistică.
Cel de-al doilea pacient este un bărbat în vârstă de 75 ani, din localitatea Blăjenii de Jos,
internat din data de 6 mai la Secția Covid etaj 4, când a și fost confirmat Covid-19. În data de 11 mai a fost transferat la Secția ATI, dar din păcate organismul său a cedat, fiind declarat decesul în data de 26 mai. Boli asociate: cardiopatie ischemică cronică, hipertensiune arterială, angor de efort“, a transmis la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

SPUNE-TI PAREREA