La data de 19 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au depistat în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 173, în localitatea Pinticu, pe un tânăr de 23 de ani care se afla sub influența alcoolului.

Cu ocazia controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și se află sub influența alcoolului.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și a
fost transportat la spital în vederea recoltării de probe de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii
infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența
alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, la data de 18 iunie a.c., pe o stradă din localitatea Șanț, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic pe un tânăr de 25 de ani, din Rodna care conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv, respectiv 0,59 mg/l alcool
pur în aerul expirat.

În urma celor constatate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au întocmit
dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea
unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta
alcoolului sau a altor substanțe.

SPUNE-TI PAREREA