„Începem lucrul la anveloparea termică a încă 8 blocuri de locuințe -alte 9 sunt în licitație pentu desemnarea constructorului“, a transmis astăzi viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

„Unul dintre proiectele importante pe fonduri europene accesat de Primăria Bistrița, a fost cel al Îmbunătățirii eficienței energetice a blocurilor de locuințe, unde proprietarii au simțit direct în buzunarul lor reduceri ale costurilor de întreținere.
Peste 2.500 de familii de bistrițeni au fost beneficiarii acestui proiect, doar pe programul operațional 2014-2020, urmând ca până la finalul anului alte 700 de familii să se bucure de aceste beneficii.
Un alt aspect pozitiv al proiectului este că la finalul acestuia încă 74 de blocuri din Bistrița vor arăta foarte bine din punct de vedere urbanistic.

La aceste blocuri se va schimba tâmplăria de termopan atât la apartamente cât și la spațiile comune și casa scărilor, se vor izola subsolurile, pereții exteriori și planșeul la ultimul nivel.
De asemenea, la fiecare bloc, se reface instalația electrică de iluminat pe casa scărilor, inclusiv cu schimbarea corpurilor de iluminat, instalație care va fi alimentată cu energie verde prin panouri fotovoltaice.

Alte 9 blocuri se află în procedură de licitație publică, umând ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp de la finalizarea acestei proceduri.

Mi-am propus continuarea acestui proiect și pe viitor, pentru ca alte 4000 de familii bistrițene să beneficieze de condiții de trai mai bune, iar în perioada 2021-2027 vom pregăti proiecte pentru un număr de cel puțin 100 de blocuri.

Bistrița merge înainte!“, transmis viceprimarul.

1 COMENTARIU

  1. Se pare ca ” populatia romaniei ” se compune DOAR DIN CETATENII DE LA BLOCURI ! De ce nu se ajuta cu fonduri europene si cei de la case, ptr ca si astia sunt tot de pe acest ” pamant ” si tot asa contribuie la statul roman ?! Ce inseamna aceasta separare de prost gust , odata ca toti locatarii de la bolocuri, si le-au cumparat la pretzuri de ” bocanci de schi ” … !

SPUNE-TI PAREREA