În acestă după masă, în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată din Livezile, șoferul unui autotren din Republica Moldova, care circula pe direcția Vatra Dornei-Bistrița, nu a adaptat viteza la condițiile meteo și de drum, a ieșit în afara părții carosabile și a lovit un parapet metalic.

În urma occidentului, nu au fost înregistrate victime, iar conducătorul auto a reușit să redreseze autovehiculul. Acesta a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost sancționat cu avertisment.

Poliția rutieră avertizează că precipitaţiile influenţează desfăşurarea traficului rutier!
Pe timp ploios, polițiștii vă recomandă să țineți cont de câteva aspecte importante care, puse în aplicare, vă pot feri de evenimente nedorite:

– prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile;

– înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi lunetă vă asigură o vizibilitate foarte bună. De asemenea, trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire;

– evitaţi frânările şi accelerările bruşte;

– păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care vă precedă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc;

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi.

SPUNE-TI PAREREA