O colecție de cojoace și sumane a fost expusă în iarna ce a trecut la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Expoziția a avut parte de un mare succes, fiind vizitaă inclusiv de principele Nicolae.
Expoziția conține piese de port tradiționale de iarnă, sumane, cojoace, pieptare. Toate fac parte din patrimoniul muzeului și marchează toate subzonele etnografice ale județului, din zona de deal, de câmpie, de munte. Ele au fost incluse și într-un catalog care a ajuns la mai multe muzee din țară.

Povestea cojoacelor continuă și în această vară, cu o tabără la care s-au înscris voluntari din întreaga lume, pentru o acțiune de restaurare și promovare a acestor piese vestimentare. Această acțiune este foarte importantă pentru muzeu, fiind un prim pas în aspirația către proiecte mai mari și atragerea unor fonduri europene în domeniul conservării patrimoniului.

Avem pentru sfârșitul lunii iulie, împreună cu o asociație de voluntariat din Germania și o asociație de protejare a patrimoniului național, o tabără pe care am gândit-o pentru salvarea și conservarea cojoacelor. Anul trecut am avut expoziția care ne-a adus foarte multă publicitate și farte multe vizualizări. Suntem în parteneriat cu Muzeul Astra de la Sibiu, cu încă două asociații, una internațională, una din România. Și e un proiect la care lucrăm doi ani de zile. S-au înscris voluntari din întreaga lume. Acum am rămas cumva suspendați, dar m-aș bucura ca până la sfârșitul lunii iulie lucrurile să intre în făgașul normal pentru ca această tabără să poată fi continuată în forma pe care am gândit-o, chiar și cu regulile de distanțare.
Vor fi conservate, curățate și restaurate o parte din cojoacele din patrimoniul muzeului. E important pentru că întotdeauna pentru un pas următor e nevoie de un prim pas. Pentru a accede la proiecte europene mai mari de salvare a patrimoniului, e nevoie de a dovedi capacitatea instituției, atât motivațională, cât și logistică. Asta încercăm să facem cu tabăra aceasta. Ulterior, vom putea gândi și scrie proiecte europene mai mari de protejare a patrimoniului, cu alți bani și alte resurse. E important să atragem și alte fonduri, din alte surse decât bugetul Cosiliului Județean“, a explicat managerul complexului muzeal, Alexandru Gavrilaș.

„Cojoacele fac parte din patrimoniu și trebuie să ne purtăm cu foarte mare grijă și foarte mare răspundere față de ele. Orice lucru început trebuie să aibă o formă de continuitate. Am avut o expoziție legată de cojoace, am făcut un catalog care a ajuns la marea majoritate a muzeelor din țara noastră. Această publicare, promovare a patrimoniului duce la creșterea renumelui instituției noastre.
Sunt cojoace săsești, ungurești, românești, ținută vestimentară din perioada iernii; sunt extrem de frumoase și avem obligația de a le păstra pentru că ele se pierd în memoria colectivă rurală“, a mai precizat Gavrilaș.

Citește și:

Expoziția de sumane și cojoace, o poveste captivantă despre moda, munca și o meserie a vremurilor trecute (FOTO)

SPUNE-TI PAREREA