O alertă meteo privind fenomene meteo extreme a fost emisă ieri după-amiază pentru localitațile Negrilești și Târlișua din Bistrița-Năsăud. Ulterior, avertizarea s-a extins și pentru localitățile Chiochiș, Braniștea, Uriu, Nușeni, Matei.
Efectele au apărut la câteva ore, în comuna Negrilești.
La Breaza au fost grădini inundate, un podeț înfundat, beciurile a două gospodării inundate, respectiv un drum spălat de ploaie.
În satul Purcărete, beciul și garajul unei gospodării au fost inundate.
Au intervenit Comitetul Local pentru Situații de Urgență și SVSU Negrilești cu două motopompe și un buldoexcavator.
În cursul serii, la fața locului a ajuns și prefectul județului, Stelian Dolha.
„Aseară târziu, după aversele de ploaie care au lovit Negrileștiul am evaluat la fața locului proporțiile pagubelor: foarte multe grădini și terenuri agricole inundate, de pe care oamenii nu vor mai culege roade, într-o zonă altfel productivă, beciurile și curțile caselor inundate, străzi și drumuri măturate de apele umflate ale unuia dintre pâraie, rămas nedecolmatat. În această dimineață facem evaluarea, împreună cu ISU și Apele Române, în cel mai scurt timp și căutăm soluții pentru despăgubirea celor care au suferit pagube consistente“, atransmis prefectul.
„La această oră, în urma avertizării meteorologice cod PORTOCALIU din data de 09.06.2020, situația în județul Bistrița-Năsăud se prezintă astfel:
În comuna Negrilești au fost afectate următoarele localități:
– localitatea Purcărete: este afectat DJ 170 pe o porțiune de 50 m, iar cursul unui pârâu s-a mutat pe o uliță. Momentan se lucrează cu un buldoexcavator pentru degajarea aluviunilor și restabilirea cursului apei.
– localitatea Breaza: au fost afectate culturi agricole și două poduri, iar două gospodării au fost inundate.
– localitatea Negrilești: o stradă este blocată cu aluviuni.
Momentan acționează Comitetul Local pentru Situații de Urgență și SVSU NEGRILEȘTI cu buldoexcavatoare și motopompe.
Reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița se află în teren și monitorizează situația în permanență“, a transmis Instituția Prefectului într-un comunicat de presă.