Foto: ziardebistrita.ro

Aproximativ 2.000 de angajaţi ai serviciilor de ambulanţă au protestat miercuri în Bucureşti şi din județele din țară. Această acţiune sindicală a fost organizată pe fondul nemulţumirilor generate de amânarea proiectelor cu impact asupra personalului şi organizării serviciilor de ambulanţă.

Protestului s-au alăturat și angajații Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

„Cerem atenția care ni se cuvine ca salvatori de vieți, pentru activitatea pe care o facem cu profesionalism și dedicare, sperând că, prin această formă de acțiuni post luptei aprige cu virusul Covid-19, vom fi priviți cu atenție și sensibilitate în rezolvarea favorabilă a doleanțelor noastre”, a declarat viceliderul sindicatului din cadrul SAJ Bistrița-Năsăud, Nagy Pal, conform ziardebistrita.ro.

Protestatarii au ținut și un moment de reculegere în memoria celor doi colegi din țară care și-au pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus. În Bistrița-Năsăud au existat patru cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului de la SAJ, iar soțul unei angajate de pe ambulanță a decedat din cauza virusului.

SPUNE-TI PAREREA