Noi reguli pentru reluarea activităţii în spitale sunt cuprinse într-un ordin al ministrului Sănătăţii, care a fost publicat, săptămâna trecută, în Monitorul Oficial.Se pot face, din nou, internări şi intervenţii chirurgicale programate şi se reia activitatea în ambulatorii. Pacienții care sunt externați după ce s-au vindecat de COVID-19 trebuie să respecte anumite norme.

Conform documentului, unele restricții din perioada stării de urgență nu mai sunt obligatorii.

Discuția cea mai mare din această perioadă a fost legată de izolarea la domiciliu pentru pacienții vindecați. Ei erau obligați să rămână acasă timp de 14 zile, după ce ieșeau din spital.

Acum, lucrurile s-au schimbat. Dacă au două teste negative, nu mai sunt obligați să rămână în izolare la domiciliu.

Pentru cazurile ușoare se fac teste pe bază de exudat, însă, pentru cazurile mai grave, documentul prevede analize detaliate, gen PCR.

Acum totul depinde de evoluția epidemiei de COVID19 pe plan local.

Dacă nu sunt probleme, se reiau și internările și pot fi făcute și intervențiile chirurgicale, cele care nu erau urgență, dar situația a dus la amânarea lor.

Se reia și activitatea în ambulatoriile spitalelor, acolo unde pacienții merg la controale, la diferite specializări.

Același document stabilește că în spitalele unde sunt tratați pacienți infectați cu noul coronavirus să se permită și tratarea pacienților non COVID, dar cu un aviz în prealabil de la DSP și dacă unitatea medicală poate organiza circuite separate, astfel încât pacienții să nu se întâlnească.

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA