Pe Patricia Zăgrean am întâlnit-o ieri în fața Colegiului Național „Andrei Mureșanu“ din Bistrița, acolo unde liceul a fost acoperit cu o inscripție uriașă, dedicată absolevenților promoției 2019-2020: „E un spectacol de neuitat acela de-a ști, de-a descoperi harta universului în expansiune, în timp ce-ți privești o fotografie din copilărie“. Este un citat din Nichita Stănescu, binevenit în acest nou context, al pandemiei, când elevii au fost siliți să se întoarcă la ei înșiși, să celebreze absolvirea aproape de unii singuri.
Îmbrăcată festiv, cu uniformă, o cămașă albă, delicată și o fustă bleu, cu toca pe cap, Patricia și-a făcut câteva fotografii în fața liceului. O imagine emoționantă, dar puțin tristă. Toți elevii din clasele terminale au visat la balul de absolvire, la festivitățile unde o să fie premiați și recompensați pentru munca lor timp de patru ani, la îmbrățișările de rămas bun.
„Ora de dirigenție s-a ținut pe Meet, pe aplicație. Am trecut mai greu peste acest moment. Suntem foarte supărați. Festivitatea era un moment foarte așteptat de toată lumea, un moment care face trecerea de la viața de copil la viața de adult. îmi lipsesc colegio, profesorii, școala. Am vrea să ne luăm rămas bun într-un mod normal“, a mărturisit Patricia.
„Sunt furioasa și refuz să accept adevărul, pentru că aș fi vrut sa fiu alături de toți colegii mei astăzi, nu doar eu să mă simt speciala, fiindcă toți o meritam“.
Paula Georges este șefă de promoție la Colegiul Național „Liviu Rebreanu“ și acest final de an ar fi fost momentul ei de glorie. Ea și un alt elev, tot șef de promoție, Emanuel Vasile Puțura, și-au trăit momentul, însă, într-un cadru mult mai restrâns decât se așteptau. Paul și Emanuel au încheiat clasa a XII-a cu media 10 și au primit ieri flori, o coroniță și o diplomă de excelență din partea liceului. Ei au fost vizitați acasă de către diriginții lor și li s-au înmânat premiile în semn de apreciere.
Paula ne-a povestiti cum a trecut peste perioada de izolare, cum se pregătește pentru exemene și ce simte la finalul acestui an ciudat.
„A fost destul de ciudat. Perioada de izolare m-a făcut să trec prin multe stări, de la bucurie, în cealaltă extrema, cea a disperării, însă am fost nevoită să mă adaptez, iar timpul petrecut alături de familie nu are grad de comparatie.
Așteptam cu nerăbdare relaxarea restricțiilor, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost o mică petrecere cu prietenele mele, pentru că “girls just wanna have fun”, mai ales dupa atâta timp. În ceea ce privește examenele, pregătirea continua în mediul online. Nu e la fel ca la școală, însă e cea mai buna soluție și cea mai “safe”, tocmai de aceea și în perioada 2-12 iunie am decis să continui pregătirea online. Aceasta oferă mai mult timp de pregătire, în plus nu avem obligația de a purta măști sau obligația de a urma un anumit protocol sanitar.
Sincer, la început speram ca se vor relua cursurile într-un timp cât mai scurt, însă dupa ce situația s-a agravat și am început cursurile online, am realizat ca în 10 Martie ne-am despărțit pentru totdeauna, fără să știm. Mă întristează situația, dar vreau sa spun “pe curand” tuturor, și nu “la revedere”. Sunt furioasa și refuz să accept adevărul, pentru că aș fi vrut sa fiu alături de toți colegii mei astăzi, nu doar eu să mă simt speciala, fiindcă toți o meritam. Poate balul nu era atât de important, însă festivitatea ne oferea fiecăruia șansa de a simți emoția absolvirii și de a percepe mândria din ochii părinților. Deși a fost adusă în discutie posibilitatea recuperării evenimentelor mai târziu, consider că momentul și-ar pierde autenticitatea și trăirile noastre nu ar mai fi aceleași“, a mărturisit Paula.
„Lacrimile de final de liceu. Îmbrățișările. Toca aruncată către cer. Totul era doar un vis care nu se va îndeplini niciodată. 3 ani jumate de liceu și un Coronavirus“.
Despre trăirile ei în timpul epidemiei și absolvirea din acest an ne-a vorbit și Gabriela Sterie, o altă absolventă.
„Când totul era încă la început, nu am acordat importanță. Ba chiar scrisesem într-un articol că acest virus e o prostie. Ulterior mi-am dat seama că nu era. Nu e. E mai grav decât putem noi crede și asta mă sperie. Izolarea a venit pentru mine ca o perioadă de mini vacanță, cum cred că era pentru toți. Nu o conștientizam la adevărata sa semnificație. Ș-apoi, după câteva săptămâni, m-a lovit o revelație atât de rău încât n-am mai vrut să urmăresc nici o noutate, n-am mai scris, n-am mai zis nimic. Mă simțeam cumva ușurată că pot învăța, că am timp să recapitulez materia, dar ușurarea aia e nimic pe lângă ce urma de fapt.
Poate v-ați aștepta să zic că am ieșit afară după 15 Mai. Nu, n-am făcut-o. În 2 luni de zile am ieșit o singură dată, cu mască, mănuși, dezinfectant după mine, să-mi văd nepoțelul de 4 anișori de ziua lui. Până atunci, 2 luni am stat acasă. Am beneficiul de a trăi la curte, deci nu a fost problema cum că aș înnebuni în casă. Dar da, o luasem razna la un moment dat chiar și la curte.
Intens mă pregătesc. Acut, non-stop. Când s-a întors clepsidra ultimelor 4 săptămâni, am intrat în rutina trezitului la 5 și adormitului la 12 noaptea printre cărți. Un truc care mă ajută e sfântul marker, având memorie vizuală dezvoltată, rețin mai ușor ceea ce e subliniat sau colorat, căci îmi amintesc ce frază subliniasem cu roșu și ce denumire cu galben și atunci e mai simplu.
Când s-a anunțat că nu se mai redeschid școlile până în septembrie, a fost haos. Poate nu din primele 3 secunde, dar după…revelații. Pierdusem orice posibilă amintire frumoasă. Pierdusem ultima notă de la profii ăia faini sau care-ți dau bătăi de cap. Pierdusem ultima oră de dirigenție. Ultima poză de grup. Pozele pentru diplome. Festivitatea de final. Cheia succesului oferită clasei noastre. Video-ul cu amintiri. Lacrimile de final de liceu. Îmbrățișările. Toca aruncată către cer. Totul era doar un vis care nu se va îndeplini niciodată. 3 ani jumate de liceu și un Coronavirus. Trist rezumat al celor mai frumoși ani ai noștri. Îmi va fi dor. Îmi e deja“, a spus Gabriela.
