Fostul Ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu, l-a ironizat pe actualul ministru, Ion Ștefan, care și-a făcut mai multe fotografii cu obiective susținute și finanțate în mandatul lui.

„Oare ce este în neregulă în ipostazele de mai jos? Câteva din miile de obiectivele pe care noi le-am promovat, continuat, finanțat și susținut, începând cu stadioanele pentru EURO ( Steaua, Rapid, Arcul de Triumf), Cazinoul Constanța, Colegiul Carol și Opera din Craiova, Pavilionul de Boli Infecțioase din Zalău, Clădirea Universității București din Panduri, Facultatea de Antropologie, Spitalul din Lipova sunt acum puse la cingătoare de ministrul Ion Ștefan. De parcă ar avea un merit, de parcă ar fi depus el vreun efort sau s-a zbătut pentru ele. Totuși, puțină originalitate nu i-ar strica, că decență nu-i pot cere. Oarecum mă amuză să văd cu cât aplomb se duce la obiectivele promovate de mine, nu la toate că e obositor să mergi prin toată țara. Multă ipocrizie poate încăpea într-un ministru atât de insignifiant.
Măcar, domnule ministru, schimbă stilul postărilor pe site-ul ministerului că și astea seamănă prea bine. Avem totuși ceva ce ne desparte…eu nu am făcut epurări prin minister să fac loc pilelor cum tocmai faci domnia ta. Apropo, la toate aceste obiective au muncit sute de angajați pe care acum îi dai afară. Dar să te folosești de munca lor văd că nu ai jenă. PS-mai ai domnule ministru mult de umblat doar să vezi câte obiective am finanțat noi în toată țara“, a spus Daniel Suciu.

1 COMENTARIU

  1. Motto:
    “Iar deasupra tuturora va vorbi vr’un mititel,/
    Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”
    (Mihai Eminescu- Scrisoarea I)
    Fără nici o noimă acest “mititel” pe numele său Daniel Suciu, îl acuză de ipocrizie pe Ion Ștefan ministrul Lucrărilor Publice și Dezvoltării Regionale, pentru simplul motiv că acesta continuă să finanteze lucrările la proiectele demarate pe timpul guvernării PSD. După mintea cea proastă a lui Suciu ar fi trebuit ca acele proiecte să fi fost abandonate ?! Asta-i viața; si PSD-istii au tăiat panglici la obiective de investitii începute de alții. Spre exemplu, la Gara Bistrita sau la Biblioteca Judeteană tăierea panglicii a fost făcută de Radu Moldovan desi reabilitarea acestor obiective s-a ralizat aproape integral in mandatul lui Liviu Rusu.

SPUNE-TI PAREREA