Doi tineri din Telciu au fost depistați de polițiști încălcând măsura izolării la domiciliu.

La data de 27 mai a.c., ora 03.00, cu ocazia activităților de patrulare desfășurate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud l-au depistat și legitimat pe un tânăr de 30 de ani, din Telcișor, iar cu ocazia verificărilor, au constatat faptul că acesta a încălcat măsura izolării la domiciliu, fiind depistat la o distanță de aproximativ 3 km de locuință. A fost sancționat contravențional și plasat în carantină instituționalizată, sub pază.

Totodată, în această dimineață, cu ocazia acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, a fost oprit un autoturism care circula prin localitatea Telcișor. Cu ocazia verificărilor, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din localitate, pasager în autoturismul oprit pentru control. Acesta avea obligația de a nu părăsi locația stabilită, încălcând astfel măsura izolării la domiciliu impusă. A fost sancționat contravențional și plasat în carantină instituționalizată, sub pază.

SPUNE-TI PAREREA