La data de 24 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus prin ordonanță reținerea pentru 24 de a unui tânăr de 18 ani, din Viișoara, cercetat pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată și furt. Acesta se află în Arestul IPJ BN și va fi prezentat, în cursul acestei zile, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii arestării preventive pentru 30 de zile.

Sâmbătă, 24 mai, în jurul orei 14.50, tânărul a fost surprins de o femeie într-un apartament din Bistrița, în timp ce încerca să sustragă bunuri. În încercarea de a scăpa, a împins-o și a lovit-o de balustradă pe femeie, după care a fugit.

Polițiștii de la Investigații Criminale, cu sprijinul colegilor de la Biroul de Ordine Publică l-au depistat, la scurt timp, pe o stradă din Bistrița și l-au condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, pentru audieri.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în perioada 04/05 ianuarie – 14 mai 2020, acesta ar fi pătruns în alte 3 apartamente de unde ar fi sustras bunuri în valoare totală de 3.300 lei.

SPUNE-TI PAREREA