Un incendiu a afectat grav o gospodărie din Năsăud, de pe strada Bistriței. 20 de pompieri militari nasaudeni si bistriteni cu patru autospeciale de stingere, autospeciala de intervenție la înălțime si un echipaj de prim ajutor SMURD au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea caselor de locuit, timp de aproximativ două ore.
Incendiul a afectat un adăpost de animale, un depozit de plante furajere si o moară de cereale, pe o suprafață totală de aproximativ 450 mp. Din zona de manifestare a incendiului, pompierii năsăudeni au scos două butelii de gaz (pline) înlăturând riscul producerii unei deflagrații.

Casele de locuit au fost protejate. La un imobil de locuit din vecinătate s-au spart geamurile din cauza radiatiei termice, iar la imobilul din gospodăria afectată a fost degradată o fațadă.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă a incendiului: de natură electrică (scurtcircuit).

SPUNE-TI PAREREA