În această săptămână, în cadrul programului de asfaltare a celor 50 de străzi din acest an, s-au asfaltat străzile Ion Vidu, Str. Caraiman, Str Apicultorilor și str. Iosif Vulcan, a anunțat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

„Pe strada Ion Vidu lucrările au durat mai mult, având în vedere faptul că fundația drumului era serios afectată in urma numeroaselor intervenții la rețelele de utilități efectuate de-a lungul timpului.
Îi asigur pe bistrițeni că pe toate străzile asfaltate se fac lucrări de calitate și respectăm normativele în vigoare.Lucrările sunt finalizate pe fiecare stradă doar după ridicarea gurilor de canalizare la nivelul carosabilului, schimbarea ramelor și capacelor cu altele noi și realizarea marcajelor rutiere.
Săptămâna viitoare vom lucra pe străzile Horea, Cloșca și Crișan“, a transmis viceprimarul.

1 COMENTARIU

  1. Asfaltările din bordură in bordură cu care se laudă aproape zilnic viceprimarul Cristian Niculae (alias Wannabe) nu sunt altceva decât un fel de „peticire” ceva mai amplă. Ele se execută pe străzi deja asfaltate, prin decopertarea stratului de uzură și turnarea unui nou strat de asfalt, de câțiva centimetri care nu rezistă in timp. Si cu toate astea Wannabe se fotografiază si se afisează lângă utilajele care execută aceste lucrări de parcă el ar fi sef de echipă.
    Nimic insă, in calitate de viceprimar, despre modernizarea si asfaltarea celor 40 de străzi de pământ promisă campania electorală din 2016 ( in medie 10 străzi de pământ pe an). De asemenea nici un cuvânt despre promisiunea neonorată privind construirea a 23 km de piste de biciclete în oraş şi 25 km de piste între oraş şi cartiere .

SPUNE-TI PAREREA