Conform unei informări transmise astăzi de către Spitalul Județean de Urgență Bistrița, prin purtătorul de cuvânt, în unitatea medicală sunt internați în acest moment 323 de pacienți, din care 74 confirmați cu Covid-19 (3 la Secția ATI, 15 la Secția Covid a spitalului, iar 56 la Secția Boli Infecțioase). Numărul de pacienți internați, în total, reprezintă circa 30% din capacitatea spitalului care este de 997 paturi.

Până astăzi, 12 mai, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au solicitat testare contra cost pentru determinarea infecției cu COVID-19 un număr de 22 persoane, din care 3 nu s-au prezentat la testare, iar 4 au fost programate pentru testare pentru data de 14 mai.

Reamintim că Spitalul Județean de Urgență Bistrița vine în întâmpinarea celor care doresc să se testeze la cerere în vederea depistării infecției cu COVID-19, într-un laborator de biologie moleculară RT-PCR acreditat. Pentru a nu fi afectate serviciile de testare la cerere (capacitatea laboratorului SJUB fiind limitată, iar prioritizarea la testare făcându-se în conformitate cu algoritmul aprobat de INSP), am încheiat un protocol cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, care va prelua probele care depășesc capacitatea noastră de testare și le va realiza la Institutul Imogen.

Recoltarea probelor se va realiza în fiecare marți și joi, între orele 10:00 – 12:00, în incinta spitalului județean, B-dul G-ral Grigore Bălan nr. 43, lângă cortul de triaj, pe baza unei programări prealabile.
Programarea se poate face telefonic, de luni până vineri, între orele 8:00 – 12:00, la numerele de telefon 0263214390, 0263214391, 0263214392, interior 189.
Costul unei testări este de 290 de lei.
În cazul în care rezultatul probei este incert, retestarea se face în mod gratuit.
Rezultatele probelor vor fi comunicate prin e-mail, în termen de 48 de ore de la recoltare.

1 COMENTARIU

  1. Doara acuma boschetarii nu se mai duc acolo de spaima sa nu crape … ca de aia vesnic spitalele sunt pline si nu incap bolnavii adevarati acolo . De la o anumita varsta in sus, toata lumea are ” o problema medicala ” … si merge boschetarul la urgentza facand circ… ptr ca spitalul public este obligat sa-l interneze si sa-l tina acolo 1-2 zile pana-i face analizele medicale pe banii publici , sa vada ce-i cu el… si abia apoi sa-l externeze… ca dupa alte cateva zile boschetareul sa fie inapoi … ! Daca ar trebui sa plateasca spitalizarea sa vedeti cum nu s-ar mai duce .

SPUNE-TI PAREREA