Miercuri, 6 mai, ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, în baza ordonanței de delegare și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unei tinere în vârstă de 26 ani, în timp ce remitea mită către doi ofițeri de poliție, ambii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Tânăra a dat drept mită suma de 2.500 de lei (1.250 lei pentru fiecare), pentru ca polițiștii să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să-i restituie 14.700 lei, 100 de euro, un telefon mobil și un laptop, ridicate la o percheziție domiciliară efectuată în aceeași zi, într-un dosar penal având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală.
Cei doi polițiști au refuzat categoric și au formulat denunț la D.G.A. – S.J.A. Bistrița Năsăud, care a sesizat imediat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.
În cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, iar acțiunea de prindere în flagrant s-a realizat cu sprijinul conducerii I.P.J Bistrița-Năsăud, la sediul instituției.
Ulterior, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.