În contextul marcării a 5 ani de la adoptarea Legii nr. 23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai, Ziua egalității de șanse între femei și bărbați în România, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați își propune să inițieze o serie de acțiuni în mediul online, continuând seria de acțiuni derulate și în anii anteriori sub egida ”Săptămâna egalității de șanse între femei și bărbați”.
Anul acesta acțiunile planificate vizează creșterea vizibilității asupra măsurilor de prevenire și combatere a discriminării pe criteriu de gen, inclusiv a violenței de gen și au drept scop creșterea nivelului de conștientizare a beneficiilor reale pe care le aduce societății respectarea și promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.
Pe fondul măsurilor impuse de criza COVID-19 ne propunem să evidențiem și implicarea profesională și socială a femeilor aflate în prima linie în diverse domenii de activitate.
Astfel, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) va lansa în mediul online Planul de măsuri privind prevenirea și combaterea formelor de discriminare pe criteriu de gen, inclusiv a violenței de gen, elaborat pe fondul măsurilor impuse de instaurarea stării de urgență la nivel național, în contextul combaterii răspândirii COVID-19.
În acest sens ANES va derula o Campaniei națională de conștientizare “Vă vedem, vă respectăm, împreună acționăm!” în cooperare cu Institute for Social Studies of Gender, care va avea ca obiectiv evidențierea activității depuse de către femeile aflate în prima linie de acțiune în contextul pandemiei COVID-19, în domenii precum sănătate, ordine publică, apărare și educație.
Una dintre acțiunile Campaniei are în vedere valorizarea cu prioritate a muncii personalului auxiliar din unitățile medicale și de asistență socială (infirmiere și îngrijitoare, care asigură curățenia și păstrarea igienei unităților sanitare, pregătirea materialelor necesare activității, însoțirea bolnavilor spitalizați precum și preluarea persoanelor decedate).
Campania vizează și diminuarea clivajelor sociale existente în societate pentru categorii de personal puțin vizibile, dar indispensabile desfășurării activităților curente cotidiene în orice entitate publică sau privată. În cadrul Campaniei, personalități din mass-media și din mediul artistic vor promova respectul și aprecierea muncii acestor categorii de personal, prin scurte mesaje de recunoștință, de încurajare și de încredere.
Pe parcursul “Săptămânii egalității de șanse între femei și bărbați” se vor derula mai multe acțiuni de conștientizare asupra importanței promovării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, a combaterii violenței de gen și a stereotipurilor de gen, care se vor realiza la nivel național cu sprijinul președinților Comisiilor Judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (COJES).

3 COMENTARII

  1. Pai in mod normal, ar trebui PENTRU UN ANUME POST ( SERVICIU ) SA FIE SALAR EGAL PENTRU TOATA LUMEA si sa nu poata fi ocupat decat de cine are calificarea ceruta .
    La noi se tine cont de ce studii ai, cat esti de vechi, ce alte calificari si ” tzadule ” mai ai … sau … pile … maidegraba , cum te cheama si de a cui esti … etc .
    Tin minte cand am terminat facultatrea si am accesat pe un anume post ( nu va spun sa nu-i fac ” publicitate cica ) , lucram acelasi lucru, la acelasi volum de munca, ba poate mult mai calificat , impreuna cu colegii de birou cu mine, in acelasi domeniu… ba poate in volum mult mai mare de atributiuni… dar aveam salar cu 40% mai mic decat ceilalti colegi , ptr ca ” erau mai vechi ” in meserie ca mine … La fel patzeau si femeile, ptr ca ” nu erau barbatzi ” …
    Cred ca ar fi cazul sa se modifice Legea salarizarii … si la munca egala sa fie salar egal ptr toata lumea . Cei care au calificari mai inalte, n-au decat sa munceasca pe /in posturi potrivit calificarii lor si daca ocupa un post mai inferior, este riscul sau ca accepta un post inferior . La noi, chiar daca are un post inferior, are salar mai mare ptr ca … aia si ai-lalta… Avantajul ar trebui sa-l aiba cine este mai vechi si mai calificat, exclusiv prin aceia ca poate accesa posturi mult mai superioare IN RAPORT CU MINE ” care-s MAI NOU, MAI PUTIN INSTRUIT, SAU MAI FARA EXPERIENTZA ” … DAR CATA VREME MUNCIM IMPREUNA ( barbatzi si femei… si mai tineri … si mai batrani … egal ) ACEIASI MUNCA IN NICI UN CAZ N-AR TREBUI SA FIM DISCRIMINATI SI MAI PROST PLATITI !

  2. Doomnu’ prim-ministru, va rugam frumos, mai lungiti o tzara starea asta de criza… ca sa mai stea nevestele noastre pe acasa si sa invetze sa faca si de mancare … ! Multumim… !

  3. Se intalneste Ion cu Vasile … si era tare suparat si abatut , la care Vasile-l intreaba… ” no da cei ma Io… ce esti ase… ca dora amu te-ai insurat ma… (?!) ” … la care Ion nacajit nevoie mare -i rapsunde ” da-po cum sa fiu ma Vasi… ca pana amu merem io sangur de amniaz la cantina populara ma… si amu… muierea asta a me… ma-ngrozeste cu telefoanele ei, ca nu cumva , can ma duc de amniaz sa manc … sa n-o cem si pe ie … sa merem ( la meniul zalii ) AMANDOI ” !

SPUNE-TI PAREREA