O serie de fotografii și documente despre comunicarea din alte vremuri, au fost publicate astăzi de Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud. Când oamenii se aflau departe unii de alții, separați de boli sau războaie, scrisorile îi țineau conectați, aveau rol informativ, emoțional, dar și de protecție:

Scrise din tranșee sau din spatele frontului, din spital sau de acasă, combatanții continuau să trimită vești soției, soțului, părinților, fraților, rudelor sau prietenilor, cu o oarecare ritmicitate. Trimiterea unei scrisori era mai mult decât un exercițiu de scriere, era trimiterea unei vești că totul este bine-” sunt sănătos” sau primirea unei știri de acasă le conferea sentimentul că nu sunt singuri și uitați. Familia, prietenii erau pilonii pe care se sprijinea încrederea și speranța, erau cei cărora le împărtășau fricile si grijile.
Scrisorile putem spune că aveau o triplă semnificație: informațională, emoțională și apotropaică – sentimentul că purtate la piept ele îi protejează pe câmpul de luptă.

Redăm un pasaj din scrisoarea lui Iulius Coroi, 1915:
” Ne-nstrăinăm de pe plaiurile noastre departe de căsuțele noastre dragi și departe de ai noștri copii, părinți, prieteni și cei dragi.
Și, D-zeu știe ce soarte vom mai ajunge și care vom mai scăpa cu viață de pe acele locuri străine. Avem nădejdea fermă în Cel Atotputernic, că doar ne-a milui cu o pace cât mai iute.
De acum se umple paharul suferințelor și când î-l vor bea, cine știe de nu va fi amarul din el venin otrăvitor.
Până la altă ocazie, cu drag, Iulius Coroi.”

Fotografiile și scrisorile fac parte din Colecția Ioan Marcu și Colecția de fotografii.

AVEȚI GRIJĂ DE VOI!

Citește și:

Călindar. Jurnalul ținut zilnic, timp de peste 40 de ani, de către un țăran din Monor

 

SPUNE-TI PAREREA