În ultima vreme, în mediul virtual există o posibilitate de a rostogoli cuvintele la un click distanță, iar invitația noastră este de a fi atenți la cum facem lucrul acesta. Ar fi bine să ne uităm cu toții la acest mediu ca la o grădină pe care o avem în comun și să ne imaginăm cum putem pune cât mai multe flori (sau putem să avem pietre ori gunoi). Depinde de noi cum cultivăm această grădină și cum o îngrijim. Cu cât avem mai multe flori, cu atât avem șanse mai mari de a lăsa ceva durabil copiilor noștri din punct de vedere psihoemoțional, spune Nicoleta Larisa Albert, psiholog și președinte-fondator Asociatia Proacta Edu, în noul episod al seriei Ambasador pentru Comunitate.
Săptămânal, în cadrul acestui ciclu de materiale video cu conținut psihoeducațional, specialiștii se adresează cadrelor didactice, elevilor și părinților, prezentând soluțiile ce pot fi adoptate în contextul crizei generate de pandemie.
Prin intermediul proiectului Ambasador pentru Comunitate se acordă – gratuit – consiliere psihologică, dar și asistență juridică și socială personalului didactic, elevilor și părinților.
Pentru suport emoțional, dar și întrebări sau comentarii aveți la dispoziție:
* liniile telefonice: 0771.141.767 și 0771.141.750
* adresa de e-mail ambasadorpentrucomunitate@proactaedu.ro
* Grupul public de Facebook – Ambasador pentru Comunitate.