Panouri cu denumirile istorice ale orașului Bistrița, la intrările dinspre Viișoara și Unirea

Amplasarea a două panouri cu denumirile istorice ale oraşului: Nösa, Bistriţa, Bistritz, Beszterce, unul în zona de intrare în municipiul Bistrița dinspre localitatea Viișoara, iar celălalt în zona de intrare în municipiul Bistrița dinspre localitatea Unirea, este un proiect care se află pe ordinea de zi a consilierilor locali din Bistrița, la ședința din 30 aprilie 2020.

Amplasarea panourilor s-ar putea face în condițiile stabilite prin autorizația de construire fără să afecteze regimul circulației pe drumurile publice și fără să se confunde cu indicatoarele rutiere.

Aceste panouri ar trebui să aibă rol de promovare turistică a orașului și de a veni în întâmpinarea celor interesați de istoria Bistriței.

Referatul de aprobare aparține consilierului local Prof. Antal Attila:

Localitatea Bistrița ( în germană Bistritz, Nösen sau Nösa, în maghiară Beszterce) este municipiul de reședință al judeţului Bistriţa-Năsăud din România. Este și cel mai mare oraș din acest județ, cu o populație de 75.076 locuitori (2011). Ocupă o suprafață de 14.547 ha. Prima mențiune a localității datează din anul 1241, când codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările distruse de către mongoli și „oppidum Nosa” numele dat de către coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistrița (Bistritz, Beszterce, Bystriche).
Bistriţa este atestată documentar prima oară ca oraş în anul 1264 şi îşi datorează într-o mare măsură geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice, colonizării germane medievale. Aşezarea este amplasată într-o zonă cu resurse naturale deosebit de bogate, iar conjunctura favorabilă, libertăţile obţinute de colonişti de la Coroana Maghiară, legislaţia urbană germană, calitatea şi cultura grupului uman aşezat aici, Biserica catolică şi alţi factori, au făcut ca oraşul să se dezvolte rapid. Către sfârşitul secolului al XII-lea erau deja conturate cele două laturi lungi ale pieţei centrale, dar şi traseele principale ale tramei stradale. Dezvoltarea şi evoluţia urbanistică a Bistriţei, prezintă numeroase similitudini planimetrice cu oraşe din Europa Centrală şi de Nord, din spaţiul de colonizare german: caracteristici geometrice destul de exacte, o textură omogenă a lotizărilor, un sistem de străzi riguros trasate care converg către Piaţa Centrală, precum şi tipologia de bază după modelul unei pieţe dreptunghiulare apropiate de un pătrat, cu două străzi longitudinale, tangente, dintre care una este dominantă. Un punct de referinţă în dezvoltarea oraşului este anul 1465 când începe construcţia sistemului de fortificaţie al Bistriţei. După douăzeci de ani, prima centură a zidurilor de apărare era gata, avea 13 tunuri şi un bastion, iar după 50 de ani s-a construit şi a doua centură de ziduri, prevăzută şi aceasta cu turnuri,iar împrejurul lor s-au săpat şanţuri adânci, care printr-un canal derivat din râul Bistriţa, au fost umplute cu apa. În interiorul zidurilor de incintă, în jurul Bisericii Evanghelice din Piaţa Centrală a început în a doua jumătate a secolului al XV-lea o campanie de folosire judicioasă a spaţiului, de ridicare de noi construcţii din piatră sau cărămidă în locul celor preponderent din lemn. Case de piatră sunt semnalate de timpuriu la Bistriţa şi se poate afirma cu certitudine că procentul clădirilor reînnoite la sfârşitul secolului al XV-lea era mai mare decât în alte oraşe. În secolul al XVI-lea se trece sistematic la construcţiile de piatră, atingându-se apogeul dezvoltării urbanistice medievale în suprafaţa cuprinsă între zidurile de incintă, Bistriţa înscriindu-se sub aspect social, economic, edilitar, între cele mai reprezentative oraşe din Transilvania. În secolul al XIX-lea, modificarea zonelor de locuire şi a oraşului în general, a fost influenţat de mai mulţi factori, între care menţionăm demararea în deceniul 7 a porţilor principale si a elementelor de fortificaţii, odată cu extinderea oraşului în afara acestora. Un alt eveniment remarcabil îl constituie anul revoluţionar 1848, când Bistriţa devine un adevărat câmp de luptă între armatele austriece şi trupele maghiare. După al doilea război mondial s-au produs mutaţii importante în configuraţia oraşului şi a zonelor de locuit, acestea se vor extinde iar pe de altă parte, zona exterioară a oraşului va fi ocupată de amplasarea noilor unităţi industriale. În urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 1949 atribuţiile comunităţilor orăşeneşti au fost preluate de Comitetul Provizoriu al oraşului Bistriţa până în anul 1950 când a luat fiinţă Sfatul Popular al oraşului Bistriţa, iar, în anul 1968, Consiliul Popular Bistriţa. In anul 1979, oraşul Bistriţa a fost ridicat la rangul de municipiu.
Consider, că fluxul turiştilor străini, influenţa pozitivă a acestora asupra localităţii Bistriţa, convieţuirea paşnică a diferitelor comunităţi etnice, justifică amplasarea a două panouri cu denumirile istorice ale oraşului: Nösa, Bistriţa, Bistritz, Beszterce, unul în zona de intrare în municipiul Bistrița dinspre localitatea Viișoara, iar celălalt în zona de intrare în municipiul Bistrița dinspre localitatea Unirea..