Mulți spun că, în această perioadă, asistăm la un fenomen de discreditare a Biserici: s-au interzis slujbele, au fost înfierați cei care au primit împărtășania cu aceeași linguriță, s-a făcut scandal pe distribuirea Sfintelor Pași și a luminii de Înviere. Într-adevăr, unele reacții împotriva ritualurilor bisericești au fost exagerate, nedrepte și lipsite de respect față de credințele unora. Pâinea și vinul care se iau de la Biserică de Paște, în fiecare an, au fost distribuite anul acesta de voluntari. Mulți au criticat această măsură, dar au apreciat, în schimb, faptul că voluntarii unor ONG-uri au distribuit, în același mod, pachete, mâncare gătită și alte ajutoare oamenilor vulnerabili.
Fugitiv, mi-au trecut zilele astea pe sub ochi argumentele profesorului universitar Ioan Bolovan, care amintea că învățământul și igiena, în România, au fost inițiate și promovate, mai întâi, de către biserici, deci e nedrept să le acuzăm acum de ignoranță. O să citez o parte din textul lui:
„Au proliferat în ultima vreme acuzele că BOR este conservatoare, închistată în tradiții, opusă modernizării sociale etc. Câți dintre noi știm bunăoară de inițiativele Bisericii, din trecut și din prezent care vizează implicarea în societate. În urmă cu mai bine de o sută de ani, Ioan Mețianu mitropolitul ortodox al Ardealului trimitea circulare preoților care să-i sfătuiască pe enoriași să-și asigure recoltele împotriva calamităților, casele împotriva calamităților și incendiilor. Statul român a introdus relativ recent obligativitatea unor asigurări pentru evenimente de acest gen ! Cărțile, tipăriturile și articolele din ziare necesare desfășurării serviciilor religioase și educației creștine a populației au prevalat în ansamblul textelor tipărite de bisericile ortodoxă și greco-catolică în ultimele secole, însă au rămas o cantitate apreciabilă de circulare, tipărituri și articole în ziarele ecleziastice care popularizau informații privind și alte nevoi zilnice ale românilor decât cele cu caracter strict religios. O mare contribuție a tipăriturilor bisericești la progresul societății românești din Transilvania din epoca modernă a fost legată de ameliorarea stării de sănătate a populației, la combaterea superstițiilor, sprijinind autoritățile în lupta contra epidemiilor, pentru introducerea unor măsuri de igienă personală și publică. Unul dintre corifeii Școlii Ardelene, Petru Maior, a și publicat o lucrare, nu neaparat originală dar extrem de necesară în epocă intitulată Învățătură pentru ferirea și doftoriia boalelor celor ce se încing prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum și a cailor, a oilor și a porcilor. Tot așa, un alt ilustru reprezentant al Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai, a redactat o lucrare răspândită inițial în forma manuscrisă și publicată însă mult mai târziu (Învățătură firească spre surparea superstiției norodului) în care pleda pentru combaterea practicilor tradiționale și a superstițiilor. Circularele ecleziastice pentru combaterea epidemiilor au fost o permanență în epoca modernă, deopotrivă pentru biserica ortodoxă cât și cea greco-catolică. Dincolo de faptul că ierarhia ecleziastică a fost solicitată să difuzeze ordinele și instrucțiunile autorităților laice, ea nu s-a limitat doar la acest rol și s-a implicat activ în lupta antiepidemică și a elaborat circulare proprii, a tipărit broșuri și articole în ziare pentru a contribui mai eficient la lupta împotriva mortalității cauzate de epidemii.
La Episcopia greco-catolică de la Oradea a fost elaborată și apoi difuzată în anul 1831 o circulară, de către episcopul Samuil Vulcan, pentru combaterea holerei care făcea ravagii în zonă, boala fiind necunoscută până atunci pe continentul european. Fiindcă atât medicii cât şi autorităţile au asociat efectele nocive ale unei alimentaţii precare cu răspândirea şi virulenţa holerei în rândul populaţiei, forurile ecleziastice superioare au trimis preoţilor ortodocși și greco-catolici în timpul holerei din 1836 mai multe circulare prin care clerul era îndemnat să comunice sătenilor ca aceştia, deşi erau în post, să consume carne şi alte alimente prohibite de biserică în timpul posturilor religioase pentru a avea o rezistenţă sporită în faţa bolii. Preoţimea, o componentă fundamentală a elitei rurale dar şi urbane, era mecanismul de transmisie a disciplinei sociale, a informaţiilor corecte şi necesare dinspre stat spre popor, şi ea s-a achitat în general onorabil în Transilvania în epoca modernă de această misiune cu care a fost investită de către instituţiile administrative laice, centrale şi locale. La 31 august 1848, vicarul orthodox Moise Fulea le cerea printr-o circulară preoţilor ca atunci când „numărul morţilor de holeră s-ar înmulţi, să se tragă clopotele pentru toţi odată pe zi, la un timp hotărât, pentru ca locuitorii să nu se ţină necontenit cu frică şi în groază prin sunetul clopotelor de mai multe ori pe zi”.
Totuși, nu înțeleg de ce Biserica nu și-a dus aceste misiuni la un alt nivel în ziua de astăzi. Primăria Bistrița va aloca 685 000 lei pentru anul 2020, de la bugetul local, sub formă de sprijin financiar pentru unitățile de cult care aparțin cultelor religioase recunoscute din România. Banii sunt destinați efectuării unor lucrări de reparații, întreținere, restaurare sau construirea unor biserici în Bistrița.
Înțeleg importanța existenței unei biserici, ca edificiu, în centrul unei comunități. Dar, în ultimii ani, pe lângă bisericile deja existente în oraș, s-au mai construit o sumedenie de biserici noi, în cartiere și printre blocuri, deși Bistrița e un oraș destul de mic și oricine avea deja acces la o biserică în apropierea locuinței. Cu acești bani, acordați periodic din bugetele locale cultelor religioase, se puteau construi niște cantine pentru săraci, centre pentru oamenii fără adăpost, unități medicale sau educative. Chiar este mare nevoie de ele.
Așa avem câte 4-5 biserici în fiecare parte a orașului, oameni nerăbdători să iasă din case și să se roage, dar tot mai mulți oameni săraci, vârstnici pe care îi mai caută doar voluntarii unor ONG-uri, oameni fără adăpost, copii cerșind. Da, sună ca un clișeu, dar, în aceste vremuri, situația devine îngrijorătoare. De câte ori ies afară, văd tot mai mulți oameni, cu copii, adunați pe la colțuri de stradă, în parcuri sau în fața magazinelor alimentare, pentru că sunt pur și simplu disperați. Dacă până acum erau doar săraci și trăiau în lipsuri și mizerie, acum perspectiva este și mai înfiorătoare, sărăcia mai lucie și foamea mai vorace.
Da, o să spuneți că unii sunt leneși, infractori, că nu merită săi îi ajuți. Poate pe adulți nu-i mai poți „repara“, dar copiii lor ar mai avea o șansă și este extrem de important să te gândești că ei sunt viitori adulți, că pregătirea lor pentru viața adultă trebuie tratată cu mai multă responsabilitate.
Nu vreau să ignor eforturile bisericii care s-au făcut deja în acest sens. Avem, la Bistrița, exemplul Filantropiei Ortodoxe, care, în această perioadă, au purtat de grijă oamenilor singuri, sărmani, bătrâni, bolnavi sau aflați în stare critică. Au oferit hrană, produse de igienă, asistență medicală, socială și spirituală.
Astfel de exemple trebuie multiplicate și extinse și în alte domenii, cum ar fi școala și educația. Preoții ar trebui să se ocupe mai mult de salvarea sufletelor, și nu doar simbolic, slujind în acele clădiri dedicate unor ritualuri, clădiri pentru care se cheltuiesc aceste sume enorme.
