Comuna Parva din Bistrița-Năsăud înregistrează două cazuri de infectare cu Coronavirus. Primul caz este al unei femei de 56 de ani, care face dializă. Al doilea caz este o asistentă medicală, in vârstă de aproximativ 30 de ani, de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud – Substaţia Năsăud. Aceasta ar avea legătură un alt caz, un bărbat de 78 de ani din Poiana Ilvei, confirmat pozitiv vineri, săptămâna trecută. Asistenta din Parva este cea care l-a însoțit pe ambulanță pe bărbat, până la spital, potrivit Mesager24.ro.

Femeia a fost internată la Secța Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

“Toți acei care ați avut contact în ultimele zile cu persoanele confirmate și familiile lor va rugam stați acasă și anunțați în privat primarul. Nu distrugeți satul!”, a transmis primarul comunei Parva, Ioan Strugari. 

UPDATE. Precizări din surse oficiale privind asistenta din Parva, infectată cu Covid-18:

În cursul zilei de 13.04.2020, o asistentă din Substația Năsăud a Serviciului de Ambulanță Județean a fost confirmată pozitiv cu Covid-19.
A fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar asistenta a fost internată Spitalul Judetean de Urgență Bistrița. Colegul ei de echipaj, ambulanțierul, a fost testat negativ, dar preventiv a fost retras din activitate cca 7-10 zile, timp în care se va realiza retestarea, la recomandarea DSP.
Ancheta epidemiologică și testarea contacților apropiați este în derulare.
La nivel intern, a fost derulată o anchetă internă si a fost dispusă testarea celor 25 de salariați (din total 31) suspectați ca și contact cu asistenta pozitivă (la schimburile de tura din 9apr/dim, 9apr/seara; 10apr/seara, 11apr/dim).
A fost demarată decontaminarea întregii substații Năsăud.

SPUNE-TI PAREREA