Pentru cei care vor să înțeleagă mai bine de ce au plecat/ pleacă românii în străinătate să muncească în agricultură, las aici o istorioară de pe vremea când aveam vreo 17 ani (deci cam acum 17 ani).

În vara aceea, mi-am petrecut vacanța la niște rude și pe la finalul sezonului m-am dus cu niște prieteni și cu mătușa la cules de prune în zona de câmpie a județului Bistrița-Năsăud. O să omit numele localităților, pentru că nu sunt atât de importante, fenomenul prezentat fiind specific și altor locuri din țară.
Oamenii de la mine din sat, mai apropiat de zona de munte, aveau obiceiul să meargă la cules în alte locuri ca să câștige bani. Dar, în zona de câmpie, să aduci muncitori din alte părți era și o chestiune pragmatică, cu o ușoară tentă rasistă. În zona respectivă, unde era nevoie de mână de lucru la cules, trăia o comunitate importantă de romi și patronii fermelor nu voiau să lucreze cu romi. Posibil ca atitudinea să fi fost reciprocă; poate că nici romii nu erau așa aprigi pe lucru. Țin minte că se făcea pază în livezi ca ei să nu vină la furat.

Unii oameni mergeau la lucru pentru bani, alții, în special tinerii sau copiii, mai mult de dragul distracției sau a experienței. Oricum, vârsta nu avea nicio importanță în recrutare, erau copii de la 5-6 ani în sus, dar și oameni foarte în vârstă. Nu erau încheiate niciun fel de contracte de muncă, iar plata pentru o zi de muncă era absolut ridicolă. Totuși, exista o normă de lucru și supraveghetorii făceau presiuni pe muncitori să culeagă cât mai multe lădițe. O parte din oameni munceau în hale, unde sortau prunele. Acestea erau evaluate și măsurate, iar cele mari și frumoase erau încărcate în TIR-uri și mergeau spre export.

Atunci nu terminasem încă liceul, nici nu îmi trecea prin cap să devin reporter, dar am analizat cu multă atenție ce se întâmpla acolo și mă întrebam de ce naiba ar face cineva o astfel de muncă, în asemenea condiții și pe plata aceea de nimic. Chiar dacă eu eram destul de obișnuită cu munca fizică, ritmul de activitate mă depășea cu mult și eram uimită de capacitatea de muncă a celorlați tineri și chiar copii din sat. Nu este de mirare că străinii preferă să aducă români în agricultură, pentru că aceștia sunt foarte harnici, rezistă în cele mai grele condiții și au o capacitate de muncă uimitoare. Sunt sigură că dacă cineva ar fi văzut cum munceau acei oameni în livezi, n-ar mai vorbi despre legendara lene a românilor asistați social.

Culesul „profesionist” nu se făcea ca la noi în gospodărie, când scuturai pomii, puneai o folie pe jos și strângeai prunele în butoaie, pentru țuică. Prunele trebuiau culese cu tot cu codiță, iar brumița albicioasă de pe ele trebuia să rămână intactă. Asta însemna că trebuia să te urci în pomi și să culegi cu mâna fiecare fruct. Era o treabă foarte obositoare. După o zi întreagă, în care urcai și coborai din pomi, te durea fiecare mușchi și abia mai puteai să te târăști. Aveau loc și multe accidente pentru că se rupeau crăci sub greutatea unora. Dar fiecare era acolo pe propria răspundere. Chiar dacă asta se petrecea acum mult timp, trebuie să subliniez că „superiorii“ care supravegheau treaba erau persoane cu vreo 7-10 ani mai în vârstă decât mine, deci persoane relativ tinere. Toate se comportau absolut execrabil, vorbeau urât cu oamenii și îi umileau în ultimul hal.
Ca să ajungă acolo, oamenii erau transportați din satul de baștină într-o remorcă descoperită, ca vitele, îngrămădiți în niște grajduri cu zăbrele și paturi suprapuse, fără băi sau apă curentă. Afară erau niște băi turcești, mzierabile, pe care băieții din sat le spălau din când, în când. Toți oamenii își aduceau de acasă un lighean și săpun, iar, la sfârșitul zilei, își turnau apă unul altuia, ca să se spele de sudoare și praf. Eu abia am rezistat două zile, cu un real suport din partea prietenilor, care m-au ajutat să îmi fac „norma“, dar mulți au făcu munca asta an de an, săptămâni întregi.
Acum câțiva ani citeam cu interes relatarea unui reporter care a lucrat în condiții similare, sub acoperire, la o astfel de “clacă” muncitorească prin România. Lucrurile nu se schimbaseră prea mult și această formă de iobăgie târzie a continuat mult timp.
În timpul facultății, aveam colege care mergeau la muncă în Germania, tot în agricultură, pentru a putea să își termine studiile. Cu totul altă poveste, alți bani. Munceau vara și își strângeau bani ca să se descurce tot restul anului cu chiria și cheltuielile la facultate. Munca era la fel de grea și solicitantă, dar condițiile erau altele și banii câștigați meritau efortul.

Deci cine crede că oamenii care iau avionul ca să muncească în Germania sunt sclavii Europei, ar trebui să își reconsidere opinia. Sunt oameni care muncesc în baza unor contracte și sunt plătiți pe măsura efortului depus. Poate salariile lor nu se compară cu salariile celor din țările în care muncesc, dar, cel puțin, le permit să își hrănească copiii, să își construiască o casă.
Mulți s-au trezit brusc, în toiul acestei pandemii, cu pretenția ca românii să rămână în țară și să muncească pe ogoarele patriei, uitând că munca nu a fost și nu este recompensată nici pe departe în mod echitabil. Ca să nu mai vorbim de pensiile celor care au lucrat la vechile CAP-uri, o bătaie de joc la adresa muncii și a mâinilor bătătorite ale bătrânilor din satele românești.

2 COMENTARII

  1. Simplu. N-are importantza ca-i ” scalvie ” … dar sunt platiti mult mai mult si mai bine ca la noi si statul asta prost le permite asta ! PUNCT ! Cine-i BOUL (?) ca astia nu contribuie cu absolut NIMIC LA STATUL ROMAN si din banii nostri publici :
    – le purtam gratis plozii la scoli si facultati ;
    – le platim pensiile parintilor ramasi acasa ;
    – platim somajul si ajutoarele ori asistentza sociala a membrilor lor de familie lasati acasa … etc.
    – cand vin acasa ( ca acuma cu virusii ) ii internam si-i tratam gratis in spitalele noastre si le dam si medicamente tot gratis …
    CINE-I BOUL BOILOR , ei ori acest stat prost si nesabuit ?

SPUNE-TI PAREREA