Al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns, miercuri dimineață, în țară
Materialele de protecție au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.
Distribuirea echipamentelor de protecție a fost realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud si urmează să fie alocate, în funcție de nevoi, personalului medical și echipajelor operative.
Cele trei transporturi aeriane de echipamente medicale din Coreea de Sud (26 martie, 28 martie și 8 aprilie) s-au efectuat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.
Astfel, pentru județul Bistrița Năsăud au fost distribuite 2920 combinezoane (ISU si SAJ – 250, DSP – 30, UPU – SMURD – 100, Centrul de Transfuzii – 10, Unități Sanitare de Specialitate – 2530 dintre care 2000 pentru Spitalul de Urgență Județean si 530 pentru Secția de Boli Infecțioase), respectiv 33300 măști de protecție (ISU – 4000, Casa de asigurări de Sănătate -13800, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – 15500).
Maaa… daca toti ” diaspo-virusatzii ” astia, veneau fiecare macar cu o ” valiza ” … ori cu ” un rucsac ” de manusi , masti de pus pe moaca si echipamente pentru doctorii si asistentele medicale care-i trateaza GRATIS in spitalele noastre , unde ne-au ocupat cu ei toate locurile … ERA EXCELENT MA ! Toti fac heuroi cu caciula… dar n-ar face unul … o contributie la stat pentru spitale macar si statul asta porost ii pupa-n c*r pe toti, ca ” sunt rumani si hau drepturi ” … ! ASTA DA POP.ULI.ME … !
Haideti sa mai si radem si sa nu fim tristi … ca o sa scapam noi si de acest virus… !
Este simpatica o reclama moldoveneasca pe ” Radio Magic FM ” … cand un moldovean… ala cu ” autostrada particulara de 1 m „… cere fra.ierilor :
” Stitz voi ca 1 uun mietru di autostrada ceia , ari tri zieci di mii di cientimietrii … si ca fiicari cientimietru contiaza .. ( ca asa ni-o zas si nevasta … si mama si tata … ) si ca daca-m trimitietz voi fiicari , nii cati 10 ( ziecii ) iauro… VA DAU IO ACEST CIENTIMIETRU … ! ”
Simpatic omu… si toti care cersesc bani sa jute anumite spitale … , persoane cu handicap, necajitzi… etc. ( cica ) !