Stimate domnule Ioan Turc,

Vă văd extrem de îngrijorat de soarta personalului medical, de administrarea banului public și recomandați anularea tuturor proiectelor de viitor. Vă reamintim că la începutul acestui an, când în China deja existau probleme, partidul dumneavoastră era preocupat de alegeri anticipate.

De asemenea, vă aducem aminte că partidul dumneavoastră a alocat doar 2% din buget sistemului de sănătate. Atunci nu erați preocupat de soarta spitalelor?

Când guvernul PNL a diminuat cu 23% bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru anul 2020, nu v-ați îngrijorat de sumele care vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență?
Domnule Turc, cu mult respect, mizăm pe inteligența dumneavoastră.

Nu mai aveți dreptul să ne dați niciun sfat, pe nicio temă, în condițiile în care dumneavoastră și întreaga clică PNL ați fost testați de urgență pentru COVID-19, după ce ați mers cu toții la petreceri de taină, la care vă interesa doar cum să faceți alegeri anticipate. Știți câte zile au așteptat în medie cele aproape 300 de cadre medicale din România să vadă dacă au coronavirus?

Atunci nu erați îngrijorat de soarta celor din sistemul de sănătate?

Singura persoană în care avem bază în această perioadă din partea Guvernului României este Doctorul Raed Arafat, pe care PNL voia să îl dea afară pentru că nu avea carnet de partid. Slavă Domnului că nu au reușit, altfel întreaga țară putea fi ”Suceava”. Unde medicii și pacienții s-au infectat și au murit pe capete din cauza incompetenței.

Știți că majoritatea persoanelor decedate din cauza coronavirusului în România au primit testul exact în ziua decesului sau familiile lor au aflat rezultatul după ce ei erau deja morți?

Din ce postură vă mai permiteți să dați lecții de moralitate și conduită altora, când știți că Dumneavoastră și alți șefi ai PNL care ar fi trebuit să ia măsuri din timp, și nu au luat, au băgat sistemul medical în haos?

Domnule Turc, nu vă lipsește inteligența, în schimb dacă vorbim de CARACTER…

Bogdan Ivan Gruia 

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA