Două dosare penale au fost înregistrate ieri, 01.04.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, zădărnicirea combaterii bolilor, respectiv, abuz în serviciu.

Dosarul pentru fals în declarații a fost întocmit unei femei care, în data de 31.03.2020, s-a prezentat la o unitate medicală din Bistrița, declarând că nu are nicio simptomatologie specifică infecției cu COVID-19 și nici nu a intrat în contact cu o persoană infectată, deși un membru al familiei sale primise confirmarea în cursul dimineții.
Un alt dosar penal vizează cazul bărbatului de 77 de ani din Ilva Mică, externat de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, carem ulterior, a decedat la domiciliu. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor.

Bărbatul, internat la secția de mediciă internă a spitalului, a fost externat înainte de a primi testul pentru COVID-19, care a reieșit pozitiv. Pacientul a decedat pe fondul multiplelor afecțiuni, diagnosticul la internare fiind BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativa, Cardiopatie Ischemica Cronica, Fibrilatie atriala cu alura rapida, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstitial, Pleurezie mica inchisa dreapta, Hipertrofie de prostata, Insuficienta Renala.

1 COMENTARIU

  1. LA MULTI ANI EFECTIVELOR DE JANDARMI, CARE ASTAZI SUNT NEVOITE SA ISI SERBEZE ZIUA DE ARMA IN ACESTE MISIUNI NEDORITE ! Felicitari , sanatate si putere de munca tuturor !

SPUNE-TI PAREREA