În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 178 de poliţişti, 92 de jandarmi și 23 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au verificat 3029 de persoane din 1470 de locații, privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării, fiind depistate 2 femei care nu au respectat măsurile impuse. Acestea au fost conduse în centre de carantină pentru o perioadă de 14 zile și sancționate cu amendă în cuantum de 5000 de lei fiecare.

De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 109 sancțiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 351.000 de lei.

Jandarmii au verificat 1.282 de persoane, aflate în 660 de locații, din 134 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind restricțiile de circulație a cetățenilor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.450 de lei.

Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.

Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

*Polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean bistrițean, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod”, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” continuă activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

3 COMENTARII

  1. Buna ziua. De cativa ani folosim pentru baut apa de izvor de la Saratel. Avand in vedere ultimele reglementari pot sa ma duc apa (locuind in Bistrita), fara sa fiu pasibil de amenda sau alte neplaceri?

  2. Pai, cum mergeti dupa mancare la magazine, tot asa, cu declaratie … puteti sa mergeti si dupa apa, parerea mea , cu masina personala ( sper ca n-o luati a la proasta pe jos si prin public cu ranitza in spate ) numai sa nu umblati aiurea , desi nu prea-i ” in jurul sau in apropierea casei ” .
    Daca sunteti ” babalic de peste 65 de ani „… doar intre orele 11,00 – 13,00 … stiti asta nu ? Daca dati peste unul care ” a pus el coada la pruna ” sa nu va inteleaga , o sa va dea amenda , ptr ca la ” magazinul din apropiere ” gasiti si mancare si apa de care aveti nevoie, desi nu-i gratis si nu-i dupa placul Dvs .
    Sunteti sigur ca apa aia de la Saratel ( unde o fi aia ) este ok ?

  3. LA MULTI ANI EFECTIVELOR DE JANDARMI, CARE ASTAZI SUNT NEVOITE SA ISI SERBEZE ZIUA DE ARMA IN ACESTE MISIUNI NEDORITE ! Felicitari , sanatate si putere de munca tuturor !

Dă-i un răspuns lui cititor Renunta