Având în vedere prevederile Ordonanţelor militare în vigoare, polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi “Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud și reprezentanți ai Poliţiilor locale au continuat activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud au fost angrenaţi în activităţi specifice 230 de poliţişti, 74 de jandarmi şi 56 de poliţişti locali.

Polițiștii au verificat 442 de agenți economici cu privire la respectarea obligațiilor impuse prin ordonanțele militare și 2639 de persoane privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării. Cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud nu l-au găsit la domiciliu pe un bărbat în vârstă de 35 de ani, care s-a întors la data de 25 martie a.c., din Franța. În baza celor constatate, acesta a fost condus într-un centru de carantină de pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru o perioadă de 14 zile și sancționat cu amendă în cuantum de 3000 de lei.

Pe parcursul zilei de ieri, au fost organizate filtre, fiind astfel verificate respectarea obligațiilor impuse prin ordonanțele militare și care se referă la restricțiile de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 117 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 368.150 de lei.

Jandarmii au verificat 595 de persoane, din 288 de locații, din 79 de localități, privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării. Astfel, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea ordonanțelor militare 2 și 3, jandarmii au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.400 de lei unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație.

Totodată, forțele de ordine desfășoară misiuni de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiuni specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.

Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, sunt transmise mesaje audio către cetățeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA