Președintele României, Klaus Iohannis, a decretat stare de URGENȚĂ, începând de luni, 16.03.2020.

„Împreună cu Guvernul învestit astăzi, ne vom dedica toate energiile, sută la sută, pentru a gestiona eficient această criză generată de noul coronavirus.
Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp. Pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege, am decis să decretez stare de urgență la începutul săptămânii viitoare.
Această stare de urgență va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulți bani domeniului sănătății, mai mulți bani pentru medicamente și pentru aparatura medicală absolut necesară.
Această situație va permite să se realizeze achiziții într-un timp foarte scurt, cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziția Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus.
Dragi români, avem nevoie de voi să respectați îndrumările și indicațiile autorităților.
Împreună, și numai împreună, vom reuși să trecem cu bine și peste această criză!“, a transmis președintele Klaus Iohannis.

SPUNE-TI PAREREA